Battle on Snow, la Harghita-Mădăraş | Informația Harghitei - jurnal independent
luni , 17 iunie 2019
Home » Sport » Battle on Snow, la Harghita-Mădăraş
Battle on Snow, la Harghita-Mădăraş

Battle on Snow, la Harghita-Mădăraş

Când spui Clubul Sportiv RideMore, spui, de fapt, lotul naţional

Cea de-a 8-a ediţie a concursului de snowboard şi schi cross Battle on Snow, organizat de Clubul Sportiv RideMore din Miercurea Ciuc, se va desfăşura în acest sfârşit de săptămână, la Harghita-Mădăraş. Cel mai mare concurs de snowboard şi schi cross din România a început ieri, odată cu antrenamentele libere, va continua astăzi, cu antrenamentele oficiale, şi se va încheia duminică. Vor fi prezenţi peste 100 de sportivi, profesionişti, amatori, dar şi copii. Vor fi amenajate două snowpark-uri, iar concursul va cuprinde patru probe sportive, toate olimpice: snowboard şi schi slopstyle, respectiv snowboard şi schi cross. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest sport, slopstyle se desfăşoară pe un traseu cu trambuline, iar pe coborâre snowboarderii sau schiorii trebuie să prezinte trik-uri în aer care sunt notate de arbitri; în schimb, în cadrul cross-ului, la start se aliniază câte 4 concurenţi, sunt şi aici trambuline amenajate pe traseu, dar în faza următoare a competiţiei se vor califica primii doi care trec linia de sosire.

De precizat şi faptul că în cadrul Battle on Snow se va desfăşura şi Campionatul Naţional de snowboard.

Kinda Géza, cel care a făcut tot posibilul ca acest concurs să ia naştere, spunea că ceea ce se întâmplă la Harghita-Mădăraş se vrea a fi o alternativă pentru alte evenimente similare organizate în străinătate şi la care se adună 2-3.000 de oameni. Un astfel de eveniment e Snow Fest, care se desfăşoară în Alpi şi unde, timp de o săptămână, au loc concursuri de schi, demonstraţii de freestyle, concerte (cu formaţii româneşti) şi petreceri. Ei bine, pentru a nu mai merge până în Alpi (în Franţa, Italia sau Austria, unde are loc festivalul), Kinda Géza s-a gândit să transforme şi evenimentul din Munţii Harghitei în unul similar. Astfel, pe lângă concursuri, vor avea loc şi petreceri, la Battle on Snow fiind invitaţi Andi Moisescu, DJ Wicked, Abasc şi Grimticks.

Programul Battle on Snow

Vineri, 22 martie – antrenament oficial, după care seara va avea loc şi o petrecere;

Sâmbătă, 23 martie –  concursurile de snowboard şi schi slopstyle (pentru amatori, copii şi profesionişti);

Duminică, 24 martie – concursurile de snowboard şi schi cross rezervate profesioniştilor.

Lotul naţional, sinonim cu Clubul RideMore

Ceea ce puţină lume cunoaşte este faptul că lotul naţional de snowboard are în componenţă 7 sportivi, toţi fiind legitimaţi la Clubul Sportiv RideMore, chiar dacă nu toţi sunt sau locuiesc în Miercurea Ciuc.

Dintre cei 7, propunem să facem cunoştinţă cu doi dintre snowboarderii ciucani.

Iszlay Mátyás are 18 ani şi s-a apucat de snowboard la vârsta de 11 ani, după ce înainte a cochetat cu skateboard-ul.

În actualul sezon competiţional, Mátyás a reuşit să bifeze câteva rezultate notabile, toate în cadrul competiţiilor de juniori. Anul trecut, la Campionatul Mondial de juniori, desfăşurat în Noua Zeelandă, a ocupat locul 36, iar în Austria, la Cupa Europei, un loc 64 şi un loc 80.

Tot în Austria, la Pitztal, în cadrul unui concurs internaţional, s-a clasat pe locul 8. A urmat un loc 37 în cadrul Cupei Europei, desfăşurată în Georgia. Anul calendaristic 2018 s-a încheiat în decembrie, cu o etapă din Cupa Mondială (Cervinia, Italia), unde Iszlay Mátyás a avut două clasări pe locurile 80, respectiv 81. Dar, în cadrul competiţiei, el s-a accidentat, astfel că a fost nevoit să ia o pauză până în această lună, când a participat la Cupa FIS (competiţie desfăşurată sub egida Federaţiei Internaţionale de Schi), desfăşurată în Georgia, unde a reuşit să obţină un loc 5.

Kinda Géza este cel mai cunoscut practicant de snowboard din România. A fost foarte aproape de a se califica la Jocurile Olimpice de la Soci, din 2014. Dar a fost prezent la JO de anul trecut; din păcate, nu a concurat, fiind deschizător de pârtie.

Ultimele rezultate ale lui Kinda Géza sunt două clasări între primii 70 în cadrul Cupei Europei din Austria şi tot între primii 70 a terminat în cadrul etapei de Cupă Mondială de la Cervinia, Italia. La Campionatul Mondial din SUA s-a clasat pe locul 42, după care au urmat câteva concursuri în Europa, cu clasări bune pentru Géza. Locul 8 la Cupa FIS (Austria), clasări între primii 30 la Cupa Europei (Georgia) şi locul 2 la Cupa FIS (Georgia).

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.