Bacalaureat: Nouă elevi din judeţ susţin probele scrise în condiţii speciale, unul dintre ei la domiciliu | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 8 iulie 2020
Home » Învățământ » Bacalaureat: Nouă elevi din judeţ susţin probele scrise în condiţii speciale, unul dintre ei la domiciliu
Bacalaureat: Nouă elevi din judeţ susţin probele scrise în condiţii speciale, unul dintre ei la domiciliu

Bacalaureat: Nouă elevi din judeţ susţin probele scrise în condiţii speciale, unul dintre ei la domiciliu

După ce săptămâna trecută absolvenţii ciclului gimnazial au susţinut Evaluarea Naţională, a venit rândul elevilor din ultimul an de liceu să se prezinte la examenul de Bacalaureat. Cu acordul Comisiei Naţionale de Organizare a examenului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a asigurat egalitate de şanse tuturor candidaţilor

„Avem 9 cazuri speciale: un absolvent care susţine examenul la domiciliu, un candidat nevăzător, un elev cu tetrapareză spastică, celelalte cazuri pentru care s-au solicitat şi s-au aprobat măsurile necesare pentru egalizarea şanselor, conform metodologiei şi procedurilor în vigoare, fiind de elevi cu tulburări specifice de învăţare, dislexie şi discalculie”, a declarat preşedintele Comisiei judeţene de Bacalaureat 2020 din cadrul ISJ Harghita, inspectorul şcolar general adjunct Cristinel Glodeanu. Potrivit sursei citate, Comisia Naţională de Organizare a Examenului de Bacalaureat şi-a dat acordul ca aceşti absolvenţi să îşi scrie lucrările fie de acasă sau din săli separate, cu monitorizare audio-video, ori, după caz, să dicteze rezolvarea subiectelor unor profesori de altă specialitate decât cea a probei sau să beneficieze de o oră în plus pentru redactarea lucrării.

La sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat în Harghita s-au înscris 2.415 elevi care au terminat liceul, 2.372 finalizându-şi cursurile la zi, 42 la seral şi unul la învăţământ cu frecvenţă redusă. Dintre aceştia, 1.752 au studiat la unităţi de învăţământ din mediul urban, iar 663 în mediul rural. Cei mai mulţi dintre absolvenţii înscrişi (1.980) aparţin promoţiei curente, iar 435 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.

Pentru buna desfăşurare a evaluării elevilor, în contextul pandemiei COVID-19 au fost organizate 26 de centre de examen şi două centre zonale de evaluare la nivelul judeţului, fiecare dintre acestea respectând măsurile de protecţie şi de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2, asigurând condiţiile de siguranţă pentru elevi şi cadre didactice.

Sesiunea iunie-iulie 2020 a început luni, 22 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Marţi, 23 iunie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă, iar miercuri, 24 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului. Ultima probă din această sesiune – proba la alegere a profilului şi a specializării, este programată joi, 25 iunie.

Probele examenului de Bacalaureat încep la ora 09:00, iar timpul destinat elaborării lucrării este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 30 iunie, până la ora 12:00, la centrele de examen şi pe site-ul: bacalaureat.edu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00-20:00 şi în ziua următoare, 1 iulie, între orele 08:00 şi 12:00, personal sau prin mijloace electronice. Reamintim că în această ultimă situaţie, contestaţia va fi însoţită de o declaraţie-tip, completată şi semnată de elev, în care se menţionează că a luat cunoştinţă de faptul că nota acordată, ca urmare a soluţionării contestaţiei, poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Cele două documente (contestaţia şi declaraţia-tip) vor fi transmise electronic împreună. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Elevii aflaţi în izolare, în carantină, care sunt spitalizaţi în această perioadă sau sunt deja internaţi, cei confirmaţi pozitiv la noul coronavirsus, precum şi absolvenţii a căror temperatură depăşeşte maximul admis de 37,3 grade Celsius, cei care au afecţiuni cronice ce pot creşte receptivitatea sau severitatea afecţiunii în contextul pandemiei COVID-19 în prima etapă a examenului, vor fi evaluaţi în sesiunea specială a Bacalaureatului, începând din data de 6 iulie.

D. MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.