Avram Iancu – 190 de ani de la naştere

S-a născut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus (azi Avram Iancu) din judeţul Alba. Nu se cunoaşte data exactă a naşterii sale. A fost copilul unor ţărani de pe domeniul fiscului Câmpeni. Tatăl său, pădurar, ajunsese jude (primar) în comună. Şcoala primară a făcut-o la Vidra şi Câmpeni, iar gimnaziul la Zlatna. A urmat din 1841 cursurile de filozofie şi drept ale Liceului piarist din Cluj. S-a înscris apoi la Tabla regească (Tribunalul) din Târgu-Mureş, ca practicant cancelist.

La izbucnirea Revoluţiei de la 1848-1849 participă la manifestaţiile politice ale tineretului din Târgu-Mureş. În locuinţa sa au loc consfătuiri ale canceliştilor români, care hotărăsc convocarea unei Adunări Naţionale. Avram Iancu a participat la Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3-5/15-17 mai, în fruntea a 10.000 de moţi organizaţi ostăşeşte. Aici s-au prezentat revendicările sociale şi naţionale ale românilor, aflaţi sub stăpânirea Imperiului Habsburgic şi s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu Ţara”.

A fost ales în Comitetul permanent naţional român, de la Sibiu, organul de conducere al revoluţiei române din Transilvania.

Anexarea forţată a Transilvaniei la Ungaria, şi neluarea în considerare a programului adoptat în mai la Blaj, dizolvarea Comitetului naţional român prin ordin al Guvernului, a întărit convingerea lui Avram Iancu, că numai prin lupta armată se va putea impune stăpânirii habsburgice. La cea de-a treia Adunare Naţională de la Blaj, din septembrie 1848, a condus un detaşament de 6.000 de moţi, respingând anexarea Transilvaniei la Ungaria şi hotărând constituirea a 15 legiuni, formaţiuni revoluţionare de luptă înarmate.

A fost desemnat prefectul Legiunii I Auraria Gemina, iar din octombrie 1848, a  preluat şi conducerea legiunii şi prefecturii din Zlatna. Dovedind calităţi de organizator şi conducător militar, şi-a organizat tabere de lăncieri la Câmpeni, Bistra, Bucium, Cricău, Măgina şi Alba Iulia, reuşind să respingă atacurile trupelor nemeşimii maghiare. Eroica rezistenţă şi insistenţele deosebite ale lui Nicolae Bălcescu au determinat până la urmă conducerea revoluţiei maghiare, să recunoască târziu însă, în iulie 1849, existenţa naţională a românilor din Transilvania. În august 1849, trupele contrarevoluţionare ţaristo-habsburgice au înfrânt armata revoluţionară maghiară, în bătălia de la Şiria, lângă Arad.

În februarie 1850, Avram Iancu se afla la Viena, unde o numeroasă delegaţie românească stăruia pentru luarea în considerare a revendicărilor naţionale. Forţat de poliţie să părăsească Viena, a revenit în Apuseni, pentru a apăra în faţa fiscului austriac drepturile moţilor deposedaţi de păduri. Maltratat şi arestat de câteva ori, Avram Iancu s-a bucurat de aprecierea moţilor săi.

S-a stins din viaţă, la numai 48 de ani, la 10 septembrie 1872, la Baia de Criş din judeţul Hunedoara, fiind îngropat la Ţebea, lângă „Gorunul lui Horea”. A fost reprezentantul cel mai de seamă al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, devenind un simbol al luptei pentru libertate socială şi naţională.

Istrate Valentin,
Serviciul Judeţean Harghita al Arhivelor Naţionale

Comentarii:

comentarii