Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Astăzi se deschide a noua ediţie a Ciuc Jazz Festival | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 20 aprilie 2024
Home » Cultură » Astăzi se deschide a noua ediţie a Ciuc Jazz Festival
Astăzi se deschide a noua ediţie a Ciuc Jazz Festival

Astăzi se deschide a noua ediţie a Ciuc Jazz Festival

După ce aseară, ediţia cu numărul 9 a Csíki Jazz (Ciuc Jazz) şi-a ridicat cortina odată cu desfăşurarea „Zilei zero”, găzduită de Ólommadár, astăzi va avea loc deschiderea festivalului, dar şi primele concerte pe scena din curtea muzeului din Miercurea-Ciuc.

Vineri, 28 iulie

Intitulată ziua „aproape jazz”, organizatorii propun pentru această seară trei formaţii din Letonia, România şi Ungaria.

La ora 18:15 sunt programaţi să urce pe scenă letonii de la Framest Vocal Group. Un grup format din cinci tineri absolvenţi ai Şcolii Corale Dome din Riga şi care, în prezent, studiază la Academia Letonă de Muzică.

După debutul din 2005, Framest şi-a dezvoltat propriul repertoriu, apelând la stiluri de pop, jazz, dar şi clasic.

În 2010, formaţia a fost nominalizată la secţiunea debutul anului la „The Great Music Award”, cel mai prestigios festival din Letonia, iar un an mai târziu a avut o colaborare cu ansamblul vocal câştigător al premiilor Grammy New York.

În 2012, Framest înregistrează şi primul album, „SvetkiLeduspili”, urmat de un turneu de Crăciun prin Letonia.

De la ora 19:30, pe scenă va urca Marius Pop Trio. Marius Pop a început să cânte pe la 9 ani, iar chitara a devenit pentru el modul cel mai simplu prin care reuşeşte să-ţi transmită trăirile şi emoţiile. Au urmat colaborări cu multe trupe româneşti rock şi pop, iar în 2009 a creat şi un proiect foarte interesant de Jazz-fusion numit The M Theory, alături de care a lansat albumul „First Step”. De asemenea, acesta a colaborat şi cu nume internaţionale.

Prima seară de concerte va fi încheiată de ungurii de la Tátrai Trend (ora 21:30), dar distracţia va continua apoi în Ólommadár, unde va avea loc jam session.

Sâmbătă, 29 iulie

A doua zi a festivalului va începe tot la ora 18:15, când este programat recitalul câştigătorilor Stud Jazz Fest din Târgu Mureş. Apoi, de la ora 19:30, pe scena din Cetatea Mikó, vor urca Balogh Roland – Finucci Bros Quartet (Ungaria).

Fondatorii trupei sunt câştigătorul premiului Junior Prima şi a concursului de chitară jazz din Montreux în 2009, Roland Balogh şi fratele său geamăn Zoltán Balogh, care a câştigat locul 3 la Montreux Jazz Piano Competition în 2010. Trupa interpretează jazz clasic, muzică groove, fusion în limba maghiară şi prelucrări din muzica populară gipsy.

Seara va fi închisă de show-ul celor de la Bratislava Hot Serenaders (Slovacia), programat pentru ora 21:30. Este o orchestră alcătuită din 20 de muzicieni, fiind una din puţinele formaţii orientate strict pe un anume gen de muzică. Bratislava Hot Serenaders a luat naştere în 1992, de atunci componenţa şi stilul lor rămânând neschimbate. Muzical, îşi dedică tot timpul liber pentru „Hot Jazz” sau „Sweet and Dance Music”, care au apărut în Europa la sfârşitul anilor ’20, importate din America.

The Bratislava Serenaders au câştigat în 1994 premiul Sidney d’Or Prix la Grand Festival of Music of 20’s and 30’s în Saint Raphael, Franţa. Ei apar deseori în concerte sau festivaluri de jazz naţionale sau internaţionale, printre acestea amintind White Bay (Marea Britanie), Bohem Ragtime & Jazz Festival, XXV. Czechoslovak Jazz Festival Prerov (Republica Cehă) sau Breda Jazz Festival (Olanda).

Orchestra The Bratislava Serenaders a înregistrat, până în prezent, 4 albume CD şi două albume dedicate lui Frantisek Kristof Vesely, interpretate de unul dintre cei mai populari actori slovaci, Milan Lasica.

Duminică, 30 iulie

Ultima zi a Ciuc Jazz va programa doar două concerte, printre acestea aflându-se şi capul de afiş al festivalului.

Astfel, de la ora 19:00 va urca pe scenă poate cel mai aşteptat nume al actualei ediţii: Richard Bona & Mandekan Cubano (SUA, Cuba, Mexic, Spania şi Venezuela).

Basistul şi vocalistul Richard Bona, născut şi crescut în Camerun, ajunge la New York în mijlocul anilor ’90 şi îşi impresionează publicul prin sunetul său unic şi prin charismă. La un moment dat, chiar se sugerase, în mod scandalos, că Bona ar fi fost reîncarnarea lui Jaco Pastorius.

Richard Bona îşi pune în evidenţă calităţile vocale în impresionantul album de debut: Scenes From My Life, în 1999.

Concertul din Miercurea-Ciuc este inclus în cadrul unui turneu de promovare a ultimului album pe care cântăreţul camerunez îl susţine alături de Mandekan Cubano.

Festivalul va fi închis de către Zoohacker Remake Orchestra feat: Lylit (ex-Parov Stelar Band) & Random Trip (Ungaria – Austria), recitalul lor fiind programat pentru ora 21:00.

XXX

Pe lângă concertele de pe scena festivalului, sâmbătă şi duminică organizatorii propun o serie de evenimente găzduite de Cetatea Mikóo şi care încep la ora 10:30.

De asemenea, după terminarea concertelor, în fiecare seară, Ólommadár va fi gazda unui after party (jam session).

Mai multe informaţii suplimentare puteţi afla de pe site-ul festivalului: jazzfestival.ro.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.