Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Aproape trei milioane de lei pentru centrele rezidenţiale din judeţ | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Societate » Aproape trei milioane de lei pentru centrele rezidenţiale din judeţ
Aproape trei milioane de lei pentru centrele rezidenţiale din judeţ

Aproape trei milioane de lei pentru centrele rezidenţiale din judeţ

  • Fondurile europene nerambursabile au fost câştigate printr-un proiect depus în parteneriat de Consiliul Judeţean Harghita şi DGASPC Harghita, ce a vizat creşterea capacităţii de gestionare a crizei COVID-19, prin achiziţionarea echipamentelor şi dotărilor sanitare necesare

Proiectul câştigat, în valoare de 2.930.668,43 lei, este finanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, iar fondurile sunt nerambursabile, prin contribuţia Uniunii Europene.

„Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) este un copil vitreg pentru Guvernul actual, ca şi pentru cele trecute, şi sper să se schimbe ceva în viitoarea guvernare, unde este şi UDMR, pentru că domeniul social nu a primit susţinerea necesară, deşi este un drept constituţional ca orice copil sau un adult care are nevoie de îngrijire să primească aceeaşi şansă dacă trăieşte într-un judeţ dezvoltat sau într-unul subdezvoltat”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba.

Potrivit acestuia, obiectivul general al proiectului este dotarea celor 14 centre sociale rezidenţiale din judeţ care aparţin şi sunt în administrarea DGASPC cu materiale şi echipamente de protecţie.

Managerul de proiect, Albert Mónika, a precizat că cererea de finanţare a fost depusă la sfârşitul lunii iunie, iar contractul a fost încheiat la sfârşitul lunii septembrie.

„Vorbim despre un program pe termen scurt, până la 31 ianuarie. Pentru echipamente, dotări şi materiale consumabile, licitaţia este în curs, s-au depus deja ofertele la începutul lunii decembrie, iar acum sunt în evaluare. S-ar putea să fie nevoie să prelungim durata proiectului până la maximum 30 aprilie, cât ţine proiectul la nivel naţional, având în vedere că sunt puţini ofertanţi. (…) Dacă cumva nu se va putea încheia nici un contract din cele trei – echipamente, dotări şi materiale consumabile – vom relua procedura de achiziţie publică”, a explicat Albert Mónika.

Materialele, echipamentele şi dotările incluse în acest proiect au necesitat acceptul Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei. Astfel, din banii alocaţi prin proiect vor fi achiziţionate măşti chirurgicale, halate de unică folosinţă, mănuşi de unică folosinţă, botoşei, bonete, combinezoane, viziere reutilizabile, ochelari de protecţie, dozatoare, şerveţele şi substanţe dezinfectante, lămpi bactericide, lămpi UV, termometre non-contact.

„În centrele noastre, atât cele pentru copii, cât şi în cele pentru adulţi, persoane cu handicap sau sănătoşi, pericolul de răspândire a virusului este mult mai însemnat decât în cazul familiilor. În cele mai mari centre trăiesc împreună 50 de beneficiari, cu personalul angajat permanent, deci pericolul este destul de însemnat. Din această perspectivă, finanţarea ne asigură că până la anul viitor cel puţin nu vom avea probleme în privinţa dotării personalului nostru şi a beneficiarilor cu materiale de protecţie, cu materiale de igienă”, a afirmat directorul DGASPC Harghita, Elekes Zoltán.

S-a vorbit şi s-a scris mult despre subfinanţarea sistemului de protecţie socială în general şi în special în Harghita, unde contribuţia de la bugetul statului a acoperit, anul acesta, funcţionarea sistemului timp de patru luni şi jumătate, potrivit conducerii DGASPC şi a CJ Harghita.

Cazurile de COVID-19 nu au ocolit centrele rezidenţiale din judeţ, unde se află 1.230 de persoane (angajaţi, respectiv persoane aflate în grija DGASPC Harghita).

„Am avut cazuri în special la centrele pentru adulţi, un număr însemnat şi la Tulgheş şi la Frumoasa. Pentru moment au ieşit din această situaţie; sigur, pot apărea focare şi în continuare. Direcţia de Sănătate Publică face testări regulat la toate centrele noastre, inclusiv la casele de tip familial şi găsesc tot timpul unu-două cazuri. Şi acum avem cazuri la case de tip familial; încercăm să izolăm ori casa, ori adunăm copiii şi îi izolăm într-o singură casă şi trebuie să găsim personal care îşi asumă să se mute împreună cu copiii pentru două săptămâni. Este o perioadă grea pentru direcţia noastră, dar colegii noştri fac faţă cu brio şi au o atitudine pozitivă. Până acum nu s-a întâmplat să avem personal care n-ar vrea să aibă în grijă persoane infectate, chiar dacă nu suntem unitate sanitară. Iar dacă cineva este infectat, rămâne şi este îngrijit în centru de colegii mei”, a relatat directorul DGASPC.

Potrivit acestuia, doar cazurile mai grave au ajuns la spital.

De asemenea, în sistemul de asistenţă socială din Harghita s-au înregistrat şi trei decese, toate la Centrul de la Frumoasa, destinat persoanelor vârstnice. Cele trei persoane sufereau de boli asociate şi au sfârşit la spital.

M. DANIELA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.