Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Aproape 200 de locuri au rămas neocupate în grădiniţele din judeţ | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Învățământ » Aproape 200 de locuri au rămas neocupate în grădiniţele din judeţ
Aproape 200 de locuri au rămas neocupate în grădiniţele din judeţ

Aproape 200 de locuri au rămas neocupate în grădiniţele din judeţ

Aproape 200 de locuri au rămas neocupate în grădiniţele din judeţ, motivul fiind legat, în principal, de scăderea populaţiei şcolare, fenomen care se înregistrează la nivelul întregii ţări.

Datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita arată că previziune din planul de şcolarizare au fost de 10.300 de locuri în grădiniţe, dar au fost ocupate doar aproximativ 9.700. Potrivit inspectorului şcolar general Bartolf Hedwig, aproape 500 de copii de grădiniţă au fost înscrişi în clasa pregătitoare, dar, chiar şi în aceste condiţii, tot au rămas neocupate aproximativ 200 de locuri.

Faţă de anul trecut nu s-a înregistrat un fenomen de supraglomerare, locuri libere putând fi găsite chiar şi în grădiniţele din mediul urban.

Scăderea numărului de copii este pusă atât pe seama reducerii populaţiei şcolare, dar şi datorită faptului că în grădiniţele de la sate nu se lucrează cu grupe complete, ci cu 12-13 sau 15 copii. Există speranţe că o parte din locurile rămase libere vor fi ocupate până la 1 decembrie, întrucât mai sunt copii plecaţi la bunicii lor, în alte judeţe, sau chiar care se află alături de părinţii lor, în alte ţări.

Bartolf Hedwig a ţinut să dea asigurări că această scădere nu va duce la un fenomen de masă de reducere a posturilor de educatoare.

Potrivit datelor statistice, în ultimii 12 ani, populaţia şcolară din Harghita s-a redus cu peste zece mii de elevi, fenomenul fiind înregistrat la nivelul întregii ţări. (L.M.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.