Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Aproape 1,5 milioane de mc material lemnos au fost puşi în valoare de ocoalele silvice din judeţ în urma doborâturilor din luna februarie | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 29 martie 2024
Home » Agricultură/Ecologie » Aproape 1,5 milioane de mc material lemnos au fost puşi în valoare de ocoalele silvice din judeţ în urma doborâturilor din luna februarie
Aproape 1,5 milioane de mc material lemnos au fost puşi în valoare de ocoalele silvice din judeţ în urma doborâturilor din luna februarie
Foto: Marius Paşcu

Aproape 1,5 milioane de mc material lemnos au fost puşi în valoare de ocoalele silvice din judeţ în urma doborâturilor din luna februarie

  • Primele estimări în urma fenomenelor meteo de la începutul anului erau de aproximativ un milion mc

În Harghita, suprafaţa totală afectată de doborâturi şi rupturi de vânt în luna februarie a acestui an a fost de 39.682 hectare, conform ultimelor date oferite de Garda Forestieră Braşov, în a cărei rază de competenţă se află şi judeţul nostru.

Volumul de masă lemnoasă afectat de doborâturi şi rupturi de vânt în urma fenomenelor naturale din februarie 2020 pus în valoare până acum de către ocoalele silvice este de 1.483.623 metri cubi. Din acest volum, cantitatea de masă lemnoasă produse accidentale comercializată către operatorii economici este de 1.254.693 mc, din care 1.090.431 mc au fost autorizaţi spre exploatare până în prezent.

După cum am relatat anterior, în fondul forestier administrat de Direcţia Silvică (DS) Harghita – care are în pază 89.800 hectare de fond forestier de stat sau privat din suprafaţa forestieră a judeţului de 264.109 ha – s-au înregistrat aproximativ 300.000 de metri cubi de doborâturi. Din totalul arborilor doborâţi sau rupţi de vânt, aproximativ 200.000 mc s-au înregistrat în pădurile proprietarilor privaţi, dar administrate de direcţia silvică, şi 100.000 mc în fondul forestier de stat.

Directorul DS Harghita, ing. Cătălin Mutică, spunea că pentru întreaga cantitate de masă lemnoasă ce a fost doborâtă de vânt de pe suprafeţele administrate de instituţie au fost întocmite acte de punere în valoare şi organizate licitaţii succesive pentru comercializarea materialului către operatori economici.

Ing. Cătălin Mutică a mai explicat că faţă de alţi ani în care au fost doborâturi de vânt importante, chiar dacă încă este o suprareglementare în domeniu, de această dată autorizaţiile pentru valorificarea masei lemnoase afectate de acest fenomen au fost obţinute mult mai rapid, instituţiile statului cu atribuţii în domeniu fiind „foarte operative”.

Acesta a explicat că în anii anteriori era nevoie de foarte mult timp până când lemnul doborât de vânt ajungea la instalaţia de debitat sau în depozitul unui agent economic, însă acum e nevoie de energie, „deoarece este într-adevăr o suprareglementare în acest domeniu”.

Reamintim că Harghita a fost cel mai afectat judeţ din ţară de doborâturile de vânt din luna februarie a acestui an. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.