Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
- Dósa Elek Levente, directorul executiv al Asociaţiei „Pro Szent Anna-Pro Sfânta Ana”: „Transmitem un mesaj aproape disperat pentru o cultură a turismului care să fie sănătoasă, responsabilă pentru urs şi localnici”
Din ce în ce mai des în ultima vreme, oameni şi animale sălbatice ajung să fie victime ale comportamentului unora dintre semenii noştri plini de extravaganţă, fie din lipsa cunoştinţelor necesare, în absenţa unei educaţii neînsuşite din varii motive, fie dintr-un teribilism care frizează inconştienţa de dragul unui „selfie” cu ursul, ori din „mila” care nu are ce căuta în această ecuaţie.
La sfârşitul săptămânii trecute, turişti de pretutindeni care au optat să se recreeze preţ de câteva ore în natură, alegând Rezervaţia „Tinovul Mohoş – Lacul Sfânta Ana”, au oprit maşinile pentru a hrăni urşii care traversau artera rutieră ce urcă spre cele două cratere ale Masivului Ciomatul pentru a ajunge în pădure. Mai greu de înţeles sunt astfel de acţiuni întreprinse de oameni care trăiesc zi de zi în preajma urşilor, împărţind acelaşi spaţiu geografic, locuitori ai judeţelor montane, unde carnivorele mari se află în habitatul lor natural.
„Ignoranţa şi iresponsabilitatea oamenilor este şocantă şi înspăimântătoare! Există multe situaţii, dar în mod specific această situaţie anormală se întâmplă numai din cauza oamenilor! Animalele sălbatice nu sunt de compătimit, ele pot avea grijă de ele însele. Dacă nu, există profesionişti care ştiu ce trebuie să facă! Mâncarea oferită de oameni, care ar trebui să se abţină de la astfel de gesturi, nu este hrană pentru urs, natura nu îi oferă pâine, prăjituri sau chips-uri, îi pune la dispoziţie iarbă, fructe de pădure, vânat, dar nicidecum mâncare procesată sau gătită de om. Aşa ajungem în situaţia de a avea urşi cerşetori, de obicei pui, care devin adulţi. Iar aceştia, după un timp, nemaiavând mâncarea cu care sunt obişnuiţi, şi-o procură singuri, din tomberoane, din gospodăriile şi din casele oamenilor. Şi apoi strigăm în zadar «O, vin urşii, nu avem unde să ne ducem!», dar în tot acest timp ne comportăm ca nişte indivizi lipsiţi de creier. Ursul trebuie lăsat să trăiască fără compătimirea oamenilor dispuşi, în mărinimia lor nejustificată, să le arunce ceva de dragul unei fotografii”, explică Dósa Elek Levente, directorul executiv al Asociaţiei „Pro Szent Anna – Pro Sfânta Ana”.
Potrivit sursei citate, pe traseul care urcă spre rezervaţie au fost văzuţi patru ursuleţi de aproximativ doi ani care s-au obişnuit să cerşească şi să primească hrana oferită de unii vizitatori; dar pe undeva sunt şi ursoaicele mame, care nu ies la drum. Însă „mila” lor îi scoate şi îi îndepărtează de habitatul în care sunt făcuţi să trăiască, le suprimă instinctul de frică faţă de om, spre deosebire de animalele sălbatice pe care le ţine departe de noi, nelipsindu-i însă de imprevizibilitatea şi comportamentul sălbatic înnăscut, care rămâne parte din fiinţa lor, chiar dacă sunt habituaţi, trăsături care se accentuează, susţin cinegeticienii, transformându-i în animale periculoase pentru oamenii care trăiesc în zonă.
„Eu şi colegii mei ne expunem zilnic pericolului pentru a asigura siguranţa turiştilor de la Sfânta Ana, din cauza celor care la zece kilometri depărtare de noi – o distanţă care nu înseamnă nimic pentru un urs – pregătesc viitoarea generaţie de urşi gunoieri. Nu au nevoie de mila noastră, iar dacă se întâmplă ceva cu animalele sălbatice, specialiştii în managementul cinegetic, instruiţi în acest sens, ştiu ce au de făcut. Şi nu vorbim doar despre urşi, ci despre toate animalele sălbatice. Natura îşi are propriul echilibru, este locul unde nu se petrec doar lucruri bune şi frumoase, ci şi selecţia naturală. Natura nu are nevoie de mila noastră şi, indiferent că ne place sau nu, trebuie lăsată să-şi urmeze cursul”, adaugă Dósa Elek Levente.
Specialiştii în domeniu recomandă ca „regulă de bază” ca atunci când ne întâlnim cu ursul să ne păstrăm calmul şi să mărim distanţa dintre noi şi animal, lăsându-l să-şi vadă de treabă. Pe de altă parte, nu trebuie băgat în seamă, nici hrănit şi nici sâcâit pentru un selfie perfect. Mai bine să ne considerăm norocoşi că am avut şansa de a ne întâlni cu un prădător de vârf şi că am reuşit să plecăm de acolo în siguranţă.
Nu este de dorit să avem de-a face cu un urs agresiv, mai ales dacă este vorba despre o ursoaică cu pui sau de un mascul în perioada împerecherii.
„Oamenii nici nu îşi imaginează cum arată un urs când devine agresiv. Nu este nici pe departe un teddy bear rotofei, drăgălaş, ghemuit. Când se simte ameninţat, semnalizează că ceva nu este în regulă: i se zbârleşte blana pe ceafă, devine imobil şi îşi fixează ţinta, se ridică uşor, bate cu labele din faţă în pământ cu putere – este deja prea târziu când se întâmplă asta – şi apoi explodează precum un glonţ din puşcă; ajunge la 60 de kilometri pe oră. Doar glonţul este mai rapid decât ursul. Este un animal mare la maturitate, când fuge măsoară până la cinci metri în lungime, iar când se ridică în picioare ajunge la 2,5-3 metri. Gândiţi-vă că până şi un ursuleţ de doi ani depăşeşte un metru şi jumătate când se ridică pe labele din spate, este aproape de statura omului. Nu trebuie să se ajungă sub nicio formă la aşa ceva şi de aceea nu avem ce căuta în apropierea unui urs”, ne recomandă interlocutorul nostru.
În Rezervaţia Naturală „Tinovul Mohoș – Lacul Sfânta Ana”, pe teritoriul celor două cratere se află în prezent, potrivit conducerii acesteia, patru ursoaice femele cu şapte pui, care nu au creat probleme turiştilor până în prezent şi un urs mascul solitar, retras în adâncul pădurii, evitând întâlnirea cu omul.
DANIELA MEZEY
