Apel al autorităţilor judeţene la cetăţeni să nu mai folosească focul pentru a-şi curăţa terenurile de vegetaţie uscată | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 16 octombrie 2021
Home » Societate » Apel al autorităţilor judeţene la cetăţeni să nu mai folosească focul pentru a-şi curăţa terenurile de vegetaţie uscată
Apel al autorităţilor judeţene la cetăţeni să nu mai folosească focul pentru a-şi curăţa terenurile de vegetaţie uscată

Apel al autorităţilor judeţene la cetăţeni să nu mai folosească focul pentru a-şi curăţa terenurile de vegetaţie uscată

 În cazul în care nu respectă această interdicţie pot fi amendaţi, iar APIA poate să le retragă subvenţia

 

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul”, Gărzii de Mediu şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au făcut un apel la cetăţenii judeţului Harghita să nu mai folosească focul pentru a curăţa terenurile de vegetaţia uscată. În cazul în care vor folosi această modalitate, ISU „Oltul” şi Garda de Mediu pot aplica amenzi usturătoare, iar APIA poate să retragă subvenţia acordată fermierilor.

Generalul Gheorghe Pop, şeful ISU „Oltul” Harghita, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că deja au fost înregistrate pe teritoriul judeţului câteva zeci de arderi necontrolate. „Cu toate că noi permanent şi periodic desfăşurăm activităţi educative, informative, preventive vizavi de specificul activităţii, totuşi se pare că mulţi cetăţeni nu au înţeles că legislaţia trebuie respectată. În acest sens, chiar de la nivel central, pentru a putea să determinăm cetăţenii să renunţe la această practică s-a încheiat un protocol între cele trei instituţii, bineînţeles şi la nivelul judeţului. (…) Pe baza acestui protocol şi a altor acte normative în vigoare desfăşurăm activităţi preventive. (…) Suntem trei instituţii care putem aplica sancţiuni. De aceea noi încercăm prin toate formele să-i conştientizăm pe oameni să renunţe la această modalitate de a curăţa terenurile, pentru a nu se ajunge la sancţiuni”, a spus gen. Gheorghe Pop. Acesta a precizat că la nivel de legislaţie sunt multe prevederi contradictorii. Şeful ISU s-a referit la faptul că din punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce „există prevederi legale care le-ar permite oamenilor să facă anumite activităţi de curăţare a terenurilor prin ardere”, însă din perspectiva Gărzii de Mediu şi a APIA legislaţia interzice cu desăvârşire o asemenea practică.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu, Balla Izabella, a spus că, în baza protocolului, rolul Gărzii de Mediu este de a transmite informaţii referitoare la terenurile care au fost incendiate către APIA pentru identificarea proprietarului. „Din punctul nostru de vedere, incendierea miriştilor, stufului, tufărişului, vegetaţiei ierboase este interzisă fără acceptul autorităţii competente – Agenţia pentru Protecţia Mediului – şi fără înştiinţarea serviciilor publice pentru situaţii de urgenţă”, a declarat comisarul şef. Aceasta a explicat că amenzile ce pot fi aplicate de Garda de Mediu pentru aceste arderi sunt cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei pentru persoane fizice. Iar pentru persoanele juridice amenzile sunt cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei. De asemenea, dacă incendiile sunt în arii protejate şi pe terenuri supuse refacerii ecologice se consideră a fi infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare între 3 luni şi un an. Anul trecut, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat două amenzi în cuantum de 3.000 de lei şi 7 avertismente.

 În anii precedenţi, aproximativ 100 de fermieri au pierdut subvenţia din cauza arderii terenurilor

Directorul executiv al APIA Harghita, Haschi András, a spus, la rândul său, că cele două instituţii amintite nu au sancţiuni foarte dure, comparativ cu ale Agenţiei. „Trebuie ştiut faptul că APIA sancţionează mult mai dur fermierii în cazul unui incendiu de vegetaţie. Trebuie ştiut că în cazul unor controale la faţa locului, indiferent de motivul acestora (…) în cazul în care găsim vegetaţie arsă fermierul poate pierde sută la sută subvenţia”, a spus şeful APIA. Acesta a declarat că în anii precedenţi subvenţia pentru teren arabil s-a ridicat la 250 de euro, iar în cazul unei păşuni sau fâneţe subvenţia s-a ridicat până la 420 de euro. „Cred că, practic, sancţionarea fermierului cu 100% din suma subvenţiei este o sancţiune destul de usturătoare”. Haschi András a spus că rolul APIA în baza protocolului este de a identifica fermierul. „Cele două instituţii, dacă sesizează că arde undeva câmpul, ne cer nouă informaţii legate de proprietarul sau arendaşul, practic de cel care lucrează terenul. În cazul în care persoana respectivă solicită subvenţie de la APIA, pentru noi durează câteva minute să identificăm fermierul, dar din momentul acela pornim toate demersurile pentru sancţionarea acestuia”, a spus directorul executiv al APIA Harghita. Acesta a mai explicat că există anumite reguli, aşa-anumite bunele condiţii agricole şi de mediu, în baza cărora fermierul poate pierde întreaga subvenţie „şi nu neapărat doar pentru terenul pe care s-a găsit focul sau resturile arse. Un fermier trebuie să îndeplinească aceste bune condiţii agricole şi de mediu pe toată ferma lui, chiar şi pe suprafeţele pentru care nu solicită subvenţii”.

Potrivit şefului APIA Harghita, în anii precedenţi au fost aproximativ 100 de fermieri sancţionaţi. Acesta a mai arătat că fermierul nu mai are posibilitatea de a se degreva de această problemă, adică să vină cu scuze de genul că nu el a dat foc terenului sau că vecinul l-a incendiat ori că focul a venit din altă parte. „Nu mai există cazuri de acest fel. Terenul ars atrage sancţiune sută la sută. (…) Conform legii, omul trebuie să îşi apere proprietatea şi trebuie să aibă grijă de ea”, a conchis Haschi András.

XXX

Începând de la începutul lunii februarie şi până în prezent, pe teritoriul judeţului au fost înregistrate câteva zeci de arderi necontrolate, fiind afectate câteva sute de hectare acoperite cu vegetaţie uscată, plantaţii de puieţi, dar şi litieră.

Generalul Gheorghe Pop a amintit că cel mai greu an din acest punct de vedere a fost 2012, când în trei luni au fost 159 de intervenţii pentru stingerea incendiilor de vegetaţie uscată, pajişti, fâneţe, dar şi păduri. De asemenea, erau şi situaţii în care au fost 12 incendii simultan, toate efectivele Inspectoratului intervenind pentru stingerea acestor focuri.

Şt. PĂTRÎNTAŞ

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.