Antonescu a fost un monarhist convins şi a făcut eforturi deosebite pentru a reabilita imaginea Coroanei, deşi putea foarte uşor să declare abolirea monarhiei | Informația Harghitei - jurnal independent
duminică , 18 noiembrie 2018
Home » Politic » Antonescu a fost un monarhist convins şi a făcut eforturi deosebite pentru a reabilita imaginea Coroanei, deşi putea foarte uşor să declare abolirea monarhiei
Antonescu a fost un monarhist convins şi a făcut eforturi deosebite pentru a reabilita imaginea Coroanei, deşi putea foarte uşor să declare abolirea monarhiei

Antonescu a fost un monarhist convins şi a făcut eforturi deosebite pentru a reabilita imaginea Coroanei, deşi putea foarte uşor să declare abolirea monarhiei

La Sesiunea Naţională de Comunicări Ştiinţifice Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie, Cultură, Civilizaţie s-a lansat a doua ediţie a cărţii lui Petre Ţurlea, Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu

Astăzi, susţinea prof. dr. Petre Ţurlea la momentul rezervat prezentărilor de cărţi al sesiunii, televiziunile şi mass-media nu mai permit emiterea nici a unei idei care contravine „modei” monarhiste, mulţi crezând că asta „este o dovadă de înaltă spiritualitate, care te plasează, în ochii opiniei publice, în elita societăţii”. „De aceea o ediţie a doua, revăzută şi adăugită, a volumului Regele Mihai şi Mareşalul Antonescu este dublu motivată. Mai întâi, pentru că este aşteptată, dovadă fiind epuizarea rapidă a primei ediţii. Dar cel mai important motiv este susţinerea, în discuţia publică, şi a unor teze care nu se supun modei monarhiste, ci sunt rezultatul doar a unei cercetări istorice temeinice, predominant în arhive”, susţine autorul, conservându-şi de fapt concluziile ediţiei din 2011. Adăugiri şi revizuiri s-au făcut la textele privind acţiunile Regelui Mihai la interferenţa secolelor XX şi XXI – cele care tindeau să modifice imaginea raporturilor sale cu Mareşalul Antonescu, „dar şi prezentarea unor atitudini condamnabile în raport cu Ţara. La acest ultim capitol se includ dorinţa de a-şi atrage susţinerea maghiară, pentru o eventuală revenire la Tron, cu acceptarea unor teze care periclitează ideea unei Transilvanii Româneşti; susţinerea dreptului său de a redeveni Rege, fără o consultare democratică a Poporului Român; arghirofilia. Toate acestea au făcut necesară, cred, o ediţie a doua a volumului”, a argumentat prof. Ţurlea.

Monarhiştii de azi şi de ieri, laolaltă cu comuniştii, legionarii şi activiştii evrei i-au creat militarului Antonescu un portret de dictator sângeros, care-l ţinea pe fragedul Rege Mihai într-un ţarc, dar autorul volumului arată şi demonstrează cu documente fără putinţă de negat că Mareşalul Antonescu a fost un monarhist convins şi a făcut eforturi deosebite pentru a reabilita imaginea Coroanei, deşi putea foarte uşor să declare abolirea monarhiei; nu numai că nu a făcut-o, dar a avut grijă ca renegatul Carol II să nu fie asasinat de legionari, iar rudele sale să primească în străinătate, pe nedrept, bani de subzistenţă. În toate cuvântările şi proclamaţiile sale l-a menţionat pe Regele Mihai, a dispus ca-n toate locurile publice să-i fie afişat portretul, iar după începerea războiului, deşi meritele sale politico-strategice erau complet nule, numele regelui apare în toate comunicatele referitoare la victoriile armatei române pe câmpul de luptă.

Întrucât lupta anticorupţie a devenit o modă şi a timpurilor de astăzi, iar ineficienţa ei o obsesie, să zăbovim o leacă asupra respectivei părţi din cartea prof. Ţurlea: multe decrete şi legi din 1940 semnate de Antonescu hotărau controlul averilor tuturor demnitarilor din perioada 1930-1940 şi confiscarea celor nejustificate. „Toţi domnii care au luat bani cu contracte oneroase: banii înapoi! Generalul Antonescu ia totul! Usucă tot! Nu iartă pe nimeni! Toţi banii aceştia vor fi înapoi”, declară generalul – şi nu ne putem abţine să regretăm că hoţiile de dimensiuni homerice din anii 1989-2018 nu au un tratament identic în guvernările postrevoluţionare. Iată cât de actuală este nota pe un raport din 1942: „Să fie puşi sub inculpare toţi. Rog pe dl ministru Stoicescu să se ducă să vadă cu amănuntul construcţia din Splaiul Independenţei şi Staţia de Montă Băneasa. Sunt sigur că va strânge pumnii de indignare, cum îi strânge orice bun român cu dragoste de ţară, când va vedea ce s-a făcut acolo pentru caii şi servitorii fostului rege (Carol al II-lea – n.n.), când noi nu avem spitale, clinici, laboratoare, cazărmi, şcoli primare etc. Să se ducă în acelaşi timp şi la periferia oraşului să vadă în ce mizerie şi mocirlă se zbate populaţia muncitoare”.

Pentru ca simetria cu zilele de azi să fie perfectă, nici urmărirea imenselor datorii ale lui Carol al II-lea şi ale Elenei Lupescu către statul român, pe care Antonescu o începuse atât de ferm, nu s-a finalizat niciodată: după 23 august 1944, Ministerul Justiţiei condus de Lucreţiu Pătrăşcanu a retras plângerea împotriva fostului rege, iar în ce priveşte bunurile confiscate de la Lupeasca, regimul comunist „l-a numit pe Constantin Lupescu, fratele amantei fostului rege, custode al acesteia. În practică, faptul reprezenta anularea măsurii de confiscare pronunţată în timpul lui Ion Antonescu. Măsura se înscria în acţiunile momentului, de anulare a actelor represive împotriva evreilor din timpul războiului; dar, deşi Elena Lupescu era evreică, împotriva ei nu fusese nici un act represiv, ci avusese loc o acţiune juridică deplin corectă”, notează Petre Ţurlea. Valorile devalizate de cei doi n-au putut fi niciodată calculate, dar minimul lor era apreciat cam la 2 miliarde de lei, la valoarea interbelică.

Deşi Antonescu a blocat posibilităţile noului rege de a obţine venituri necuvenite, precum tatăl său, i-a asigurat lui Mihai şi mamei sale Elena o situaţie materială excepţională. În 1944, lista civilă a regelui (separată de a Reginei Elena) era de 190.000.000 lei. În 1943, pentru întreţinerea palatelor aparţinând statului folosite de familia regală se cheltuiau 42.365.796 lei, iar subsidiile pentru palatele proprietate a Coroanei 60.000.000 lei. Se adaugă subsidiile pentru locuinţele din străinătate ale familiei regale: cele două castele din Franţa ale lui Carol al II-lea, vila din Florenţa a Reginei Elena. Lista cererilor regale era an de an tot mai lungă. „Până şi sumele necesare actelor de caritate ale familiei regale – pentru cadourile răniţilor din spitale, pentru săraci – erau tot din fondurile statului, deşi cei care le primeau credeau că provin din buzunarele regelui”, scrie Petre Ţurlea. Averea personală a lui Mihai creştea substanţial chiar în timpul războiului şi în 1948 inventarul acesteia însuma: 29 de castele cu 1.081 camere, 114 alte palate în ţară cu 1.979 camere, 16 castele şi cabane de vânătoare cu 88 camere, 136.990 ha pădure, 15.190 ha teren arabil, 3.991.502 bucăţi acţiuni la întreprinderi şi bănci, tablouri, bijuterii (Apropo de tablouri: teza că acestea au fost sustrase de Mihai i-a înfuriat pe monarhişti, dar în Revista Evenimentul istoric nr. 4/2018, Dan Andronic şi Florian Bichir, bazându-se predominant pe documente din ACNSAS, demonstrează, fără nici o posibilitate de tăgadă, sustragerea tablourilor de către rege, susţine autorul. De altfel, primul proces de recuperare intentat de Statul Român a fost oprit în mod inexplicabil în 1983, iar în 1990-91 redeschiderea acestuia a fost zădărnicită de ministrul Justiţiei, Mircea Ionescu-Quintus, mare monarhist).

În schimb, Antonescu trăia doar din soldă şi la inventarul de după 23 august 1944 al vilei de lemn din Predeal, partea cea mai importantă a inventarului era: „total 16 lăzi cu cărţi, 824 de bucăţi”. Asta şi pentru că Antonescu avea cunoştinţe ample din varii domenii, nu exclusiv din cel militar, pe când regele îşi dăduse doar bacalaureatul – şi acela cu o comisie specială, timorată de prezenţa în sală a familiei regale. De altfel, conducătorul Clasei Palatine, maiorul Mircea Tomescu, spunea într-un raport că „pregătirea intelectuală a MS este caracterizată printr-o evidentă superficialitate”, iar cunoştinţele sale sunt atât de nesigure, încât „nu îndrăzneşte să le afirme. De aceea, discută mai mult prin întrebări, decât prin afirmaţii”.

Autorul oferă, în paralel, spaţii largi relaţiilor Regelui Mihai şi Mareşalului Antonescu cu mişcarea legionară, atitudinii fiecăruia faţă de război, faţă de marile puteri – şi, în final, faţă de sovietici şi de comunişti. Totul bazat pe documente, nu pe subiectivisme de conjunctură. Din păcate, regele nu iese prea bine din aceste comparaţii, ca să nu mai vorbim de relaţia interpersonală cu mareşalul, a cărui prăbuşire şi sfârşit dureros au depins în mare parte de opţiunile pe care le-a avut fostul său protejat… Însă avantajul Regelui Mihai „este dat şi de faptul că a trăit 70 de ani după asasinarea mareşalului; a putut astfel să lucreze pentru a-şi crea o imagine pozitivă în istorie, folosindu-se de prezentări denaturate ale faptelor”, conchide prof. dr. Petre Ţurlea.

M. GROZA

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.