Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
Medicii sunt divinizaţi, medicii sunt înjuraţi. Personalul din sănătate e când urcat până în gura raiului, când făcut una cu pământul. Pacientul e în genere egoist şi subiectiv, se gândeşte doar la binele lui şi-l consideră pe medic imun la boală, că de aia e doctor. Când singurul instrument de măsură din lume e cotul tău, n-ai de unde şti dacă e lung sau scurt. Mai lesne se poate afla adevărul prin comparaţie.
„Ieri am trimis o chemare la arme pentru o armată a voluntarilor NHS (sistemul de sănătate din Marea Britanie – n.n.), căutând un sfert de milion de voluntari, şi pot să spun că peste noapte avem deja 170.000 de oameni înscrişi” – zice Stephen Powis, directorul NHS Anglia (The Guardian, 25 martie). Dintre aceştia, circa 12.000 erau „proaspeţi pensionari din staff-ul NHS care s-au oferit pentru a se realătura primei linii”. În 24 de ore numărul înscrişilor trecuse de 500.000 numai în Anglia (nu în întreg teritoriul Regatului Unit). Oamenii nu au fost încurajaţi cu recompense şi nu primesc nimic pentru prestaţia lor, deşi voluntariatul presupune implicit contactul, în diverse forme, cu oameni infectaţi.
La noi, joia trecută, numărul angajaţilor de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad care au intrat în concediu medical a ajuns la 127, iar cel al demisionarilor a ajuns la 40. Ministrul Sănătăţii a declarat, după o vizită la SCJU Arad, că a găsit „un personal medical cu un moral relativ scăzut”.
Trecem peste catastrofa din spitalul sucevean decorat de cel mai iubit sas al poporului român, că între timp mai mulţi medici de la Spitalul Mioveni, inaugurat anul trecut, şi-au dat demisia după ce s-a decis ca unitatea să devină suport pentru COVID-19. 6 asistente de la Bârlad au făcut la fel pentru acelaşi motiv. Alte colective sanitare au protestat că unitatea LOR medicală a fost nominalizată drept spital pentru pacienţii critici sau spital suport. Că tocmai o aduseseră de-acasă, odată cu şlapii. Demisiile, concediile medicale şi intrarea (tocmai acum!) în concediile de drept sunt la ordinea zilei în toate spitalele ţării, fie că această realitate este făcută publică sau nu.
Poporul e mult răbdător, dar nu tolomac: când curgea şpaga ca mierea de albine pe streaşina toamnei, nimeni nu-şi dădea demisia. Largile buzunare ale halatelor parcă zâmbeau pacienţilor şi erau întotdeauna bine-primitoare.
Sigur că demisiile vin pe fondul penuriei de echipamente de protecţie, reclamată de lucrătorii sanitari din întreaga ţară. Cu două combinezoane pe întreaga secţie ATI de la Orăştie, ezitările parcă au sens. Dar echipamentele de protecţie lipsesc şi în Franţa, şi în Italia şi chiar în SUA, se improvizează peste tot, medicii înşişi îşi dezinfectează şi spală măştile, nu consideră asta înjositor. Sigur că nu toţi pot fi la înălţimea situaţiei. Unii nu s-au gândit niciodată că vor ajunge în astfel de situaţii limită, la alţii lipsa de empatie faţă de bolnavi e notorie. Fuga din funcţii a celor care au creat dezastrul de la Suceava e oarecum sinonimă cu incapacitatea profesională, aşa cum refuzul iniţial al unor cadre medicale de acolo de a purta echipamente de protecţie, alea care erau şi atâtea câte erau, se situează în acelaşi perimetru.
Până la urmă, situaţia e următoarea şi n-ai cum să nu vezi diferenţele: medicii englezi de 70 de ani se prezintă la lucru PE GRATIS, iar medicii români sub 60 de ani se pensionează pe motive personale, ori dacă au 65 de ani, se pensionează pur şi simplu – în plină criză coronavirus. Despre cei pensionaţi medical (fără a fi bolnavi) chiar nu avem ce discuta. Despre cei ce-şi dau demisiile, nici atât. S-ar putea spune că există o mare diferenţă culturală între români şi englezi. Aşa este. Într-o Europă dominată de fascism englezii nici nu s-au gândit să cedeze, în vreme ce unii conducători români s-au aliat cu nemţii şi ungurii după ce ne-au luat jumătate din Transilvania. Pentru că unii chiar credeau că vor defila ca învingători pe sub zidurile Kremlinului.
Am ajuns şi la cuvântul magic: conducătorii! Problema noastră dintotdeauna! Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat epidemia în ianuarie, dar atunci, când se găsea absolut tot ce nu avem acum la preţ normal, şefimea română nu visa decât alegeri anticipate, iar cei dinainte, în loc să facă stocurile strategice cerute de lege, n-au ştiut în ultimii lor ani de guvernare decât să joace bambilici cu justiţia. L-aţi văzut cumva pe Florin Iordache că are vreun regret? Ministrul Cseke Attila a redus cu o treime paturile din spitalele României şi a pus lacăt pe 67 de unităţi medicale la nivel naţional. Băsescu nu era mulţumit şi susţinea că trebuie închise 200 de spitale; azi anunţăm plini de speranţă că vom ţine bolnavii în corturile Armatei. Şi oare câte luni au trecut de când dl. Câţu tocmai redusese bugetul Sănătăţii cu 20 la sută?
Lista de neamuri şi pile pe la DSP-uri şi aşezate manageri în diverse trepte ale sistemului de sănătate n-a dus la colaps în condiţii normale, că nu se vedea ce proşti puseseră în funcţiile plătite cu bani mulţi. Coronavirusul ne omoară, dar ne deschide şi ochii. Câte spitale a construit Popescu-Tăriceanu, care a avut ţara pe mână în perioada de creştere economică 2004-2008? Sigur că politicienii n-au ce-i face coronavirusului, că nu se pricep, dar să ne spună legiuitorii de ce personalul medical detaşat (obligatoriu) la alte spitale primeşte o diurnă de 20 de lei pe zi, în timp ce un magistrat detaşat (cu acceptul său) la CSM, Ministerul Justiţiei sau la Inspecţia Judiciară – şi care actualmente lucrează „de acasă” – capătă 400 de lei pe zi?
Cum nu cred că vom primi vreodată un răspuns edificator, suntem obligaţi să încheiem cu celebra butadă a lui Napoleon: în politică prostia nu e un handicap.
M. GROZA
