sâmbătă , 25 noiembrie 2017
Home » Politic » Acţiuni informative în sprijinul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Infiltrarea în mişcarea bolşevică ungară (1919)
Acţiuni informative în sprijinul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Infiltrarea în mişcarea bolşevică ungară (1919)

Acţiuni informative în sprijinul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Infiltrarea în mişcarea bolşevică ungară (1919)

În întâmpinarea Centenarului Marii Uniri

Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost un act prin care românii din Transilvania şi-au exprimat voinţa de a se uni cu România. Deşi actul a fost validat printr-o largă voinţă populară de o parte şi de cealaltă a Carpaţilor, Guvernele de la Budapesta nu s-au împăcat cu ideea pierderii Transilvaniei şi au iniţiat acţiuni subversive în spaţiul românesc. Venirea la putere a comuniştilor conduşi de Béla Kun (n. Cehu-Silvaniei, membru al Partidului Social-Democrat din Ungaria, fondator al ziarului „Gazeta Roşie” şi al Partidului Comunist din Ungaria, comisar al poporului pentru afaceri externe în timpul Republicii Sovietice Ungare, membru în Comitetul Executiv al Internaţionalei Comuniste) în martie 1919 a generat, între altele, o instabilitate politică internă în Ungaria, dar şi declanşarea unor pregătiri militare pentru o viitoare ofensivă contra României.

În mişcarea bolşevică ungară au fost cooptaţi şi români, unii din convingere, alţii cu gândul la o viaţă mai bună. Toţi au fost îndrumaţi să acţioneze informativ contra diplomaţilor români din Ungaria sau în Transilvania, unde trebuiau să creeze o stare de spirit favorabilă unei acţiuni antiromâneşti a minorităţii maghiare. Împotriva acestor acţiuni au acţionat structurile informative/contrainformative româneşti: Direcţiunea Poliţiei şi Siguranţei Generale (DPSG) şi Secţia Informaţii din Marele Stat Major. Imediat după 1 Decembrie 1918, DPSG a extins în noile teritorii alipite structurile existente în vechiul regat: oficii de poliţie în oraşe, câte o brigadă de siguranţă în fiecare judeţ şi un subinspectorat general de siguranţă regional, care să coordoneze acţiunile brigăzilor din subordine. Încadrarea acestora a fost făcută atât cu personal local, calificat şi profesionist, cât şi cu funcţionari din alte regiuni, detaşaţi aici. Cel care a gestionat acţiunile informative/contrainformative în arealul transilvan a fost Eugen Bianu, un profesionist de marcă, un om potrivit la locul potrivit (doctor în drept, a urcat toate treptele carierei de funcţionar de poliţie începând din 1918; a fost un apropiat al Regelui Carol al II-lea, în timpul căruia a fost subdirector general şi director general al Direcţiei Generale a Poliţiei; a părăsit ţara împreună cu Regele Mihai după abdicarea acestuia şi a murit la New York). Acesta a intuit pericolul bolşevic ungar pentru România şi l-a contracarat prin mijloacele şi metodele cele mai performante. Prima măsură a fost ca Brigada de Siguranţă Cluj să trimită un agent care să se infiltreze în mişcarea bolşevică ungară din Budapesta. Agentul a reuşit să adere, să convingă de ataşamentul faţă de cauză şi chiar să fie ales casier al mişcării comuniste. Prin natura funcţiei acesta a intrat în posesia unor informaţii extrem de interesante. Între altele a descoperit care erau românii afiliaţi mişcării comuniste ungare, în număr de aproape 30. Aceştia erau: dr. Gheorghe Alexică (intrat în partid la 1 ianuarie 1919), Gheorghe Toth (idem), Gheorghe Ionescu (idem), Tudor Suciu (din 1 februarie 1919), Ignat Vuc (idem), Ilie Israilă (idem), Gheorghe Frumos (idem), Augustin Mureşan (idem), Iosef Baron (idem), Florica Ionescu (idem), Ştefan Sturdza (idem), Dumitru Jianu (idem), Ştefan Boitor (idem), Florica Copisudean (idem), Vasile Dobrescu (1 ianuarie 1919), Aurel Stroe (idem), Victor Munteanu (idem), Iosef Ban (idem), Alexandru Szekely (idem), Andrei Alexandru (idem), Creţulescu (idem), Avramescu (idem), Gheorghe Ivan (idem), Gheorghe Borui (idem), Elena Voina (idem), Ferdinand Hinţ (idem), Iosef Siliesanu (idem), Ştefan Karabos (idem) şi Ana Ştefan (idem). Dintre aceştia, Florica Ionescu şi Florica Copisudean au fost trimise să penetreze mediile legaţiei române. În opinia agentului român, Ionescu „s-a vârât ca scriitoare la ambasada română din Budapesta, unde trădează toate secretele inamicilor noştri”, în timp ce Copisudean a devenit amanta secretarului ambasadei române. Liderii românilor erau Creţulescu şi Avramescu, iar o parte dintre ei (Toth, Frumos, Baron, Jianu, Boitor, Munteanu, Szekely, Ivan şi Karabos) au fost trimişi în România pentru „a face propagandă între ţăranii români şi în armată”. Alţi doi români, Ştrengaru şi Sava, au făcut parte din comitet, însă acum aveau sarcini propagandistice în Banat, Creţulescu la Oradea Mare, Avramescu la Bekescsaba ş.a.m.d. Unii se străduiau să obţină legitimaţii de călătorie pentru a veni în România în mod oficial, iar un alt plan prevedea să se îmbrace în uniforme militare române şi să se declare prizonieri din Germania.

O altă informaţie interesantă se referă la Cristian Racovski, care ar fi fost la Oradea, apoi a ajuns la Budapesta şi se îndrepta spre Kiev. Acesta, cu ajutorul Guvernului ungar ar fi recrutat 8.000 de foşti prizonieri austro-ungari în Rusia, înarmaţi cu puşti-mitraliere şi tunuri. Bolşevicii ruşi îl aşteptau la graniţa Basarabiei, iar alţi 15.000 de militari urmau să fie concentraţi tot acolo. Planul prevedea ca unii dintre bolşevicii ruşi să fie aduşi în Ungaria, de unde, împreună cu trupele maghiare, „să atace dinspre nord-est armata regală română”. La data respectivă trupele maghiare se concentrau în localităţile Berettyóújfalu, Debreţin şi Sătmar. După primirea şi analiza raportului de la Budapesta, Brigada de Siguranţă Cluj a solicitat Consiliului Dirigent o sumă mai mare de bani „pentru a putea plăti curierii noştri care fac serviciul cu pericolul vieţii în interesul cauzei obşteşti”. De asemenea, agentul Bălan, care activa ca locotenent în Regimentul 34 Infanterie, „a primit ordinul de a pleca peste linia demarcaţională şi a se înrola în armata republicană ungurească”, în scop de a identifica forţa militară şi intenţiile faţă de România. Raportul Brigăzii de Siguranţă Cluj a fost însuşit de Eugen Bianu, care a susţinut în raportul său către ministrul de Interne cererea de suplimentare de fonduri, dar şi că informaţiile militare obţinute de agenţii săi să fie transmise comandamentelor militare interesate.

La jumătatea anului 1919, de la Budapesta a sosit un nou raport (Anexa) despre situaţia politică şi dezvoltarea mişcării comuniste din Austria. Ministrul de Externe austriac, dr. Otto Bauer, era catalogat drept un om politic „al cărui radicalism merge aşa de departe încât toate cercurile politice din Viena sunt de părere că nu e altceva decât un comunist deghizat”. Acesta sprijinea toate manifestaţiile comuniste, utilizându-l ca interpus pe Fritz Adler, fiul lui Victor Adler, liderul Partidului Social-Democrat. Fritz a devenit cunoscut în 1916, când l-a asasinat pe contele Karl von Stürgkh, primul-ministru austriac. A fost condamnat, dar la finalul Primului Război Mondial a fost amnistiat. Acum, tânărul Adler conducea Consiliile ostăşeşti, care se ocupau „mai mult de starea sufletească decât de cea materială” a militarilor. Pe fondul înfrângerii militare şi a situaţiei economice precare, microbul bolşevic a pătruns şi s-a răspândit rapid în masele muncitorilor şi militarilor austrieci. În opinia agentului român „întreaga agitaţie comunistă din Viena e nutrită cu bani ruseşti şi ungureşti aduşi prin ambasada ungurească”. Împotriva acestor dezordini s-a ridicat Partidul Creştin-Social, care a organizat Consilii ţărăneşti conduse de preoţi şi învăţători, iar aceştia recomandau ţăranilor să nu mai furnizeze alimente către oraşe. Nici mediul financiar nu se simţea confortabil cu aceşti militanţi de extrema stângă în coaste, aşa că oamenii şi afaceri şi bancherii au început să subvenţioneze mişcări anticomuniste. De remarcat că bancherul Rotschild a contribuit cu 200 de milioane de coroane la organizarea şi activitatea acestor acţiuni.

Datele obţinute de la agenţii români din Ungaria erau transmise şi autorităţilor militare de resort, în speţă Comandamentul Trupelor din Transilvania. La rândul lor, autorităţile militare nu ezitau să informeze DPSG despre descoperirile efectuate de agenţii de informaţii militari. La finalul lunii iunie 1919, Marele Cartier General a informat DPSG despre identificarea unor spioni bolşevici unguri trimişi în România. Datele au fost obţinute în urma interogatoriilor asupra a doi ofiţeri unguri arestaţi la Tisa în timp ce intenţionau să pătrundă ilegal în România. Aceştia au afirmat că incursiunile bolşevicilor unguri au ca scop „de a lăsa spioni şi propagandişti care să organizeze o revoluţie în Vechiul Regat, cum şi în Ardeal, Banat, Bucovina”. Centrul acţiunii antiromâneşti era la Cegled, iar şefii structurii de propagandă erau: Mihail Guiu din Arad, fost notar, locotenent în armata austro-ungară şi prizonier la ruşi; Ştefan Chipice din Bucovina, fost sublocotenent în armata română; Iona Geroban, din Arad, fost locotenent. Până la data respectivă fuseseră trimişi mai mulţi agenţi unguri în Valea Jiului pentru a organiza revolta lucrătorilor minieri. Aceştia erau: Ioan Lerch, Albert Lerch, Toader Comunes, Iosef Banutzi şi Gheorghe Bala. Alţi trei – Ionescu, Creţulescu şi Florescu – au fost trimişi în Vechiul Regat în scop de propagandă.

În luna iulie 1919, informaţiile furnizate de agenţii din Budapesta s-au referit la liderii comunişti români şi propaganda acestora. Unul era Cornstein, originar din Vechiul Regat, cu semnalmentele: „statura mică, gras, părul roşu şi des, mustaţă rasă, doi dinţi lipsă dinainte, etatea 30 ani”. Altul era Alexandru Tat din Alba Iulia, student la Şcoala de Arte din Budapesta, dar care „lucrează din răsputeri pentru răspândirea ideilor bolşevice”. El împreună cu alţi şapte au primit acte false şi bani pentru a se deplasa în Transilvania şi a iniţia o acţiune de propagandă. Toţi cei care primeau astfel de sarcini urmau un curs de propagandă cu durata de patru-şase săptămâni, cursanţii fiind „cei mai energici indivizi”, iar la final aceştia erau trimişi în diferite părţi ale fostului imperiu austro-ungar pentru a pregăti terenul în vederea unor acţiuni bolşevice.

În capitala Ungariei a luat fiinţă o „trupă de teroare” de 300-400 de indivizi („ocnaşi înarmaţi cu revolvere şi grenade de mână”) care primeau 500 de coroane pe lună, plus cazare, masă şi echipament. Aceştia terorizau populaţia capitalei, bătând sau împuşcând pe cei suspecţi de trădare sau acţiuni anticomuniste. Comandantul lor era Csemely, condamnat la moarte pentru şase crime înainte de 1914, apoi pedeapsa i-a fost comutată la muncă silnică pe viaţă, iar în 1918 a fost amnistiat.

În pofida acţiunilor propagandistice îmbinate cu violenţa verbală sau fizică, la nivelul populaţiei ungare au început să apară nemulţumiri faţă de conducerea lui Béla Kun. Informaţiile obţinute de agenţii români atestau că nemulţumiţii s-au grupat în Garda albă şi „s-au pus pe muncă în secret de a răsturna guvernul comunist”. O încercare ar fi avut loc la Kalocsa şi Dunapataj (25-26 iunie 1919), însă gărzile roşii conduse de Tibor Szamuely ar fi executat peste 3.000 de contrarevoluţionari (Tibor Szamuely a organizat la Moscova un grup de comunişti unguri, cu care a luptat în războiul civil din Rusia; activează în Partidul Comunist german, după care revine în Ungaria, unde este numit comisar pentru afaceri militare şi a rămas cunoscut pentru „teroarea roşie” instituită).

A fost identificat un comandament de corp de armată ungar la Cegled, în fruntea căruia se afla Béla Vágó, un fost negustor giuvaergiu cu magazin în Budapesta (a deţinut, împreună cu Jenő Landler, funcţia de comisar pentru afaceri interne; după înfrângerea Republicii Sfaturilor a emigrat în URSS). Spre finalul anului 1919, DPSG a trimis un ordin circular către toate oficiile de poliţie şi siguranţă din ţară pentru a identifica şi monitoriza unele persoane suspecte venite de la Budapesta. Acestea erau, în mare parte, cei identificaţi de agenţii români din Budapesta ca fiind membri ai partidului bolşevic ungar.

Acţiunile informative româneşti în spaţiul ungar au reprezentat o necesitate de securitate. Prin rapiditatea planificării şi rezultatele obţinute s-a dovedit că DPSG a avut atât experienţă în combaterea acţiunilor subversive, cât şi un material uman de cea mai bună calitate (aşa cum reiese din Raportul reprodus mai jos). Prin neutralizarea persoanelor trimise de mişcarea bolşevică ungară în România cu sarcini de propagandă, spionaj, sabotaj şi terorism s-au consolidat fundamentele tânărului stat naţional unitar făurit la 1 Decembrie 1918.

Raport

asupra situaţiei politice din Austria în legătură cu mişcarea comunistă

 

Guvernul austro-german este compus din reprezentanţi ai partidelor burgheze, pe de o parte, pe de altă parte din reprezentanţi ai Partidului Social-Democrat. Conducătorul Guvernului austro-german este vestitul socialist dr. Karl Renner, care reprezintă direcţia moderată a social-democraţilor. Direcţia radicală a acestora e reprezentată prin secretarul de stat pentru externe (ministru de Externe) dr. Bauer, al cărui radicalism merge aşa de departe încât toate cercurile politice din Viena sunt de părere că nu e altceva decât un comunist deghizat. Pe sub mână, dr. Bauer sprijină orişice manifestaţie comunistă din Austria, iar pe faţă îl întrebuinţează pentru aceasta pe dr. Fritz Adler. Dr. Fritz Adler este fiul lui dr. Victor Adler, fostul şef al Partidului Social-Democrat din Austria, şi e cunoscut prin faptul că în anul 1917 a ucis pe contele Stürgkh. Astăzi, dr. Fritz Adler este prezidentul Consiliilor soldăţeşti (soldatenraete) din Austria şi mai are pe lângă aceasta şi un resort în secretariatul de stat al d-rului Bauer. Întreaga armată teritorială (Volkswehr) din Austria e în mâna acestor consilii soldăţeşti, care se ocupă mai mult de starea sufletească decât de cea materială a soldaţilor şi dr. Adler e spiritus agens al acestor consilii.

În urma ultimatumului dat Guvernului austriac de către misiunea militară italiană din Viena ca acesta să reducă numărul armatei teritoriale, Guvernul austriac s-a arătat gata să răspundă acestei invitări. Pe de altă parte, soldaţii aţâţaţi de către dr. Fritz Adler nu voiesc să se supună acestui ordin. În săptămânile din urmă, soldaţii din Viena au ţinut mai multe adunări publice ş secrete în care au protestat în contra micşorării efectivului armatei şi au hotărât ca acestui ordin să se opună chiar cu armele. Astfel se explică că la adunarea publică a soldaţilor din Viena, ţinută la 15 l.c., îmbinată cu o mare manifestaţie pe străzile oraşului, au fost vărsări de sânge. Legătura între această manifestaţie a soldaţilor şi Ministerul de Externe din Viena e pe deplin cunoscută.

Paralel cu protestele soldaţilor contra micşorării efectivului, comuniştii din Viena s-au pus cu toate mijloacele să organizeze masele. Întreaga agitaţie comunistă din Viena e nutrită cu bani ruseşti şi ungureşti aduşi prin ambasada ungurească. În timpul din urmă, poliţiei vieneze i s-a adus la cunoştinţă că un transport mai mare de ruble şi franci e pe drum spre Viena. Despre măsurile pe care poliţia vieneză le-a luat pentru prohibirea acestui transport, din cauza plecării mele din Viena tocmai când erau să se ia aceste măsuri, nu vă pot da nici o relaţie. De altfel, e pe deplin cunoscut că poliţia din Viena a fost bine orientată şi despre legătura prin aviatori ce se făcea şi care se face, poate şi astăzi, între comuniştii din Viena, cei din Ungaria şi Rusia şi cu toate acestea nu a putut împiedica această legătură.

În contra agitaţiei comuniste lucrează înainte de toate Partidul Creştin-Social. Creştinii-sociali au organizat provincia, prin preoţii de la sate, în contra oraşelor mari ameninţate de comunism. S-au format sub egidă creştin-socială pe la sate consilii ţărăneşti care să contrabalanseze agitaţia comunistă la oraşe, căci la sate nu poate fi vorba de comunism. Sub conducerea preoţilor şi a învăţătorilor, consiliile ţărăneşti opresc lumea de la sate să mai furnizeze alimente oraşelor mari, aşa că oraşe ca Viena, Neustadt, Linz, Graz ş.a. trăiesc numai din alimentele furnizate de către Antantă. Se ştie foarte bine că atâta vreme cât Antanta nu va aduna în oraşele din Austria alimente pentru un timp mai îndelungat, nu poate fi vorba de un guvern comunist, care şi în cazul acesta ar fi sprijinit numai de către oraşe. De altfel, aproape întreaga armată teritorială fiind comunistă, în împrejurări normale de alimentaţie nu ar fi mare greutate ca muncitorii comunişti, conduşi aproape numai de către evrei, să pună mâna pe putere în Austria.

Reacţia contra comuniştilor în Viena începe a afla răsunet în timpul din urmă şi în păturile largi ale muncitorilor de la oraşe tot mai mult. Aceasta graţie sistemului de propagandă în contra comuniştilor din zi în zi tot mai bine organizat şi fondurilor destinate pentru această propagandă, care cresc pe zi ce trece. În timpul din urmă, mulţi fruntaşi ai finanţelor din Austria au contribuit la sporirea acestor fonduri în mod considerabil, între aceştia multimilionarul Rotschild cu 200 de milioane coroane.

Bucureşti, 18 iunie 1919  /ss/ indescifrabil

Dr. Alin SPÂNU

(Comunicare apărută în Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei – Acta Carpatica III)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*