Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Acordul de colaborare între Consiliul Judeţean Harghita şi Raionul Străşeni – Republica Moldova a fost semnat | Informația Harghitei - jurnal independent
marți , 19 martie 2024
Home » (Inter)Național » Acordul de colaborare între Consiliul Judeţean Harghita şi Raionul Străşeni – Republica Moldova a fost semnat
Acordul de colaborare între Consiliul Judeţean Harghita şi Raionul Străşeni – Republica Moldova a fost semnat

Acordul de colaborare între Consiliul Judeţean Harghita şi Raionul Străşeni – Republica Moldova a fost semnat

  • Pavel Tamaciu, preşedintele Raionului Străşeni: „Este un eveniment de o însemnătate deosebită pentru Raionul Străşeni şi un pas important în activitatea administraţiei publice ale ambelor comunităţi”

Luni, 25 octombrie, în Sala Festivă a Consiliului Raional Străşeni din municipiul cu acelaşi nume, preşedintele Pavel Tamacic, gazda evenimentului şi preşedintele Borboly Csaba au semnat Acordul de cooperare între Consiliul Raional Străşeni din Republica Moldova şi Consiliul Judeţean Harghita din România.

Evenimentul a avut loc în prezenţa delegaţiilor oficiale ale celor două unităţi administrative, vicepreşedinţilor Raionului, secretarului Consiliului raional şi a şefilor subdiviziunilor Consiliului raional.

Din delegaţia judeţului Harghita care l-a însoţit în Republica Moldova pe preşedintele Borboly Csaba au făcut parte consilierii judeţeni delegaţi Teodor Dobrean, Costin Hîrlav, Lucian Conţiu şi Alexandru Vaidoş, consilierul pe Relaţii Externe al CJ Harghita, Ion Proca, şi primarii comunelor Voşlăbeni – Mihail-Dumitru Tinca, Tulgheş – Marcel Vancu, şi Bilbor – Ilie Daniel Hângan.

Preşedintele Raionului Străşeni, Pavel Tamaciuc, a mulţumit oaspeţilor pentru colaborare şi a menţionat că Acordul de cooperare încheiat în diferite domenii este „un pas important în activitatea administraţiei publice ale ambelor comunităţi”.

„Reiterăm faptul că, în conformitate cu Acordul de cooperare, părţile vor conlucra în domeniile: administrativ, economic, investiţii, dezvoltare teritorială, dezvoltare rurală, educativ, cultural, turism, politica socială, sport, mediu şi alte domenii comune de interes judeţean, potrivit competenţelor de care dispun în conformitate cu legislaţiile naţionale în vigoare în Republica Moldova şi în România”, a declarat la finalul evenimentului, pentru Informaţia Harghitei, preşedintele Pavel Tamaciuc.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a afirmat, potrivit delegaţilor prezenţi, că este bucuros să se afle la Străşeni, manifestându-şi încrederea că „această prietenie care s-a dezvoltat va avea beneficii pentru ambele părţi”. Şeful administraţiei publice judeţene Harghita a mulţumit gazdelor care au reuşit să finalizeze pregătirile ocazionate de semnarea Acordului de cooperare în scurt timp de la semnarea Intenţiei de cooperare.

Consilierul judeţean Teodor Dobrean, prezent la eveniment, a afirmat că semnarea Acordului de cooperare „este un moment de referinţă” pentru judeţul Harghita şi mai ales pentru comunitatea românească din judeţ.

„Este foarte important că într-un judeţ al ţării unde populaţia majoritară este de etnie maghiară ni s-a dat prilejul de a ne înfrăţi cu fraţii noştri de peste Prut. Am fost foarte bine primiţi de fraţii noştri din Raionul Străşeni, este un moment extraordinar, de care ne bucurăm şi sperăm din tot sufletul ca începând din acest moment să colaborăm în toate domeniile de activitate economice, sociale, culturale, pentru a putea să ne îmbunătăţim reciproc knowhow-ul şi tot ceea ce dorim să dăm comunităţii noastre din judeţul Harghita. Simţim şi respirăm acelaşi spirit românesc, trăim sentimente frumoase alături de fraţii noştri de peste Prut şi cred că acest document pecetluieşte încă o dată legătura de frăţie între cele două popoare surori”, a arătat consilierul Teodor Dobrean.

În cursul zilei de luni erau prevăzute şi vizite în localităţile care sunt deja înfrăţite şi care doresc să se înfrăţească cu localităţi din judeţul Harghita. Este vorba despre localităţile Cojuşna, cu care este înfrăţită şi cooperează de mai mulţi ani localitatea Tulgheş, Scoreni, cu care urmează să se înfrăţească localitatea Bilbor şi comuna Sireţi cu care se află în procedură de înfrăţire localitatea harghiteană Voşlăbeni.

Vizita oficială a delegaţiei judeţului Harghita în Raionul Străşeni a început duminică şi se va încheia marţi.

Vă reamintim că în luna mai reprezentanţii Consiliului Raional Străşeni – Republica Moldova, şi-au exprimat intenţia şi deschiderea pentru stabilirea unei relaţii de colaborare cu judeţul Harghita, în scopul implementării unor proiecte şi programe comune în diferite domenii de interes raional şi judeţean.

Semnarea Intenţiei de Cooperare între cele două unităţi administrative, în urmă cu două luni, a fost urmată de vizite reciproce, cu prilejul cărora au avut loc discuţii privind activităţile şi iniţiativele propuse în cadrul diferitelor domenii de colaborare.

Străşeni este un raion în curs de dezvoltare, cu aproape 89.000 de locuitori, situat la doar 23 de kilometri depărtare de Chişinău, capitala Republicii Moldova şi de cele mai importante noduri rutiere.

DANIELA MEZEY

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.