A stat ani de zile în SUA, critică relaţia statului român cu artiştii, dar banii i-a făcut tot în România | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 21 octombrie 2020
Home » Cultură » A stat ani de zile în SUA, critică relaţia statului român cu artiştii, dar banii i-a făcut tot în România
A stat ani de zile în SUA, critică relaţia statului român cu artiştii, dar banii i-a făcut tot în România

A stat ani de zile în SUA, critică relaţia statului român cu artiştii, dar banii i-a făcut tot în România

A.G. Weinberger este cel de care, practic, se leagă muzica blues din România. În 1996 a ajuns pentru prima oară peste ocean, în Tennessee, având ţelul de a intra în contact cu industria americană de blues. Un an mai târziu se reîntoarce în România, unde cântă în Piaţa Universităţii, cu ocazia vizitei preşedintelui Bill Clinton, iar în 2000 pleacă „în exil cultural în SUA”. Timp de 4 ani a cântat în cluburile din Chicago şi New York, dar şi într-un turneu care a însumat 30 de mii de mile alături de o cântăreaţă de country din Nashville.

La radio a avut două emisiuni – „Acadeaua”, la Radio România Tineret şi „Delfinariu”, la Radio Contact. În 2009 a produs şi a găzduit emisiunea de la TVR 1 „Interzis FM – vezi muzici ce nu auzi la radio”, iar la TVR 2, în 2011 a reluat emisiunea „Acadeaua”.

În prezent, A.G. Weinberger are 7 materiale discografice, cel mai recent apărând anul trecut sub numele „Mighty Business”, un disc de concert, înregistrat în anul 2009.

 Descurajarea tinerilor

Pe lângă Iris şi Republic, două formaţii care au scris istorie în rock-ul românesc şi ungar, un alt nume important care a fost invitat la Zilele oraşului Miercurea-Ciuc a fost A.G. Weinberger. El a susţinut un recital, sâmbătă seara, în curtea muzeului. În dimineaţa acelui concert, A.G. s-a întâlnit cu câţiva muzicieni locali şi cu presa pentru a vorbi despre „Avantajele şi dezavantajele vieţii muzicale profesionale în România”. De fapt, a fost mai mult o discuţie despre dezavantajele de a fi artist în România, chiar A.G. afirmând că „rolul meu este ca să-i descurajez să fie muzicieni profesionişti în secolul XXI în România”.

 Succesul, duşmanul artistului

Şi discuţia a pornit de la întrebarea „ce face un muzician între două concerte?”. Mai precis, care este viaţa nevăzută a unui muzician? „Succesul unui muzician – spunea A.G. Weinberger – este cel mai mare duşman al său. Rudele, cunoscuţii, iubitele, prietenii o să-l lase singur, pentru că nimeni nu e în stare să-şi asume împreună cu el succesul. Intervin gelozia, invidia”.

Astfel, provocarea omului de succes este aceea de a şi-l asuma şi apoi să se confrunte cu această situaţie.

 În 2016, muzica şi-a schimbat radical funcţia

A doua întrebare sau a doua temă de discuţie a fost „funcţia socială a muzicii”.

„Fiecare epocă culturală care a trecut peste istoria omenirii avea nişte directive clare – explica A.G. Weinberger. Acum trăim într-o epocă post-modernă, când nu mai există nici un fel de filon direcţional. Aparent este haos. Fiecare epocă culturală este, de fapt, antiteza epocii anterioare; aşa e firesc. Epoca anterioară a fost epoca modernă.

În epoca post-modernă funcţia muzicii s-a schimbat radical. Nu mai are funcţie sacră, verticală, ci are funcţie orizontală, mai mult de divertisment”.

 Este sau nu este bine să fii un muzician profesionist?

Pornind de la cele două răspunsuri, s-a ajuns la a treia întrebare şi, practic, la tema discuţiei: care sunt avantajele sau dezavantajele unui muzician profesionist, atât în lume, cât şi în România?

Vorbind din experienţa sa, A.G. punea accentul numai pe dezavantaje, lăsând impresia că nu există nimic pozitiv în lumea muzicală profesionistă de la noi, România fiind o ţară primitivă în multe aspecte. Astfel am aflat că cel care se declară artist – indiferent dacă vorbim de muzică, literatură, pictură sau teatru – este, în general, discriminat, iar cel mai bine se vede atunci când vorbim de protecţia socială sau de creditele bancare. Discriminarea apare pentru că statutul de liber profesionist nu este bine definit în legislaţie.

O altă problemă identificată de A.G. este cea a concertelor organizate cu formaţiile tinere, de amatori, în schimbul unei beri sau a unei pizze, „orice fel de încercare a muzicienilor amatori subminând, practic, spaţiul de lucru al profesioniştilor”.

Nici tratamentul oferit profesioniştilor nu este întotdeauna cel dorit. „Pe un profesionist, care are şi demnitatea vocaţiei, nu poţi să-l pui să mute o masă (n.a. –  într-un local, ca să elibereze spaţiul unde va cânta). Gândiţi-vă cum ar fi dacă Clapton ar fi rugat în Londra să mute două mese? Aşa-i că pare amuzant? Ei bine, eu sunt exact ca Eric Clapton. Am voie să mă cred aşa la mine în ţară cu 7 selecţii la premiile Grammy? Şi, totuşi, eu mai păţesc astfel de lucruri când sunt rugat de ospătarul localului: ia mută tu 3 mese acolo. Nu vi se pare ciudat? Umilitor? Pentru noi nu este de râs. Mai sunt colegii mei de generaţie cu care am pavat drumul pe care puştii de astăzi umblă.

Mi s-a întâmplat undeva în Bacău când ospătarii de acolo întrebau: no, iar cântaţi? Noi ne confruntăm cu astfel de atitudini”, povestea A.G. Weinberger.

Nici în privinţa publicului lucrurile nu sunt roz, există o parte profund needucată şi neinformată şi indolentă. Dar, recunoaşte A.G., asta nu e vina lor, ci a mass-media, care nu vine cu unelte în întâmpinarea generaţiilor care cresc acum şi nu le oferă informaţiile corecte.

De la întâlnirea de sâmbătă dimineaţă am mai aflat că arta lui A.G. nu este să cânte la chitară, ci ca să ne convingă să cumpărăm ceva de care nu avem nevoie. „De fapt, asta e reţeta unui muzician de succes, pentru că, de fapt, voi nu aveţi nevoie de muzică, doar atunci când lucrurile fundamentale, existenţiale sunt în regulă. Eu sunt o valoare adăugată existenţelor voastre – toţi muzicienii – vă oferim un produs de lux, cu toate că unii dintre membrii publicului consideră muzica forma supremă de exprimare a libertăţii personale… Siguuur”, spunea A.G. Weinberger.

 Aşadar…

„Concluzia este că nu e bine să fii muzician profesionist în România în acest moment – spunea cântăreţul de blues. Existenţa mea este dintr-o anumită inerţie. Eu nu mai am altă şansă, dar mă uit la colegii mei talentaţi tineri şi mă gândesc: eu nu vă vreau în business, pentru că tortul are aceeaşi mărime şi dacă vii tu în business-ul meu trebuie să împart tortul în mai multe felii şi nu vreau asta. Business-ul nu vă vrea. Nu m-a vrut nici pe mine, dar dacă ai încredere în tine şi eşti tenace şi-ţi faci loc cu coatele, la un moment dat te vom accepta – ai dovedit că meriţi să faci parte dintre noi”.

Întrebat cum ar fi reacționat dacă în anii de liceu un muzician profesionist i-ar fi sugerat să nu urmeze calea muzicii și că nu este dorit printre ceilalți muzicieni, A.G. Weinberger a spus că niciodată nu a fost amator. Întotdeauna a știut că va fi un profesionist și, în continuare, știe ce va fi: faimos în întreaga lume și multimilionar.

Şi, totuşi, în ciuda tuturor criticilor şi a situaţiei înapoiate în care se află România, chiar A.G. a recunoscut că după atâţia ani de stat în SUA s-a întors în România pentru că aici a făcut bani. Aici, în ţara unde nu este promovat în media (TV, radio sau Internet), a făcut bani din concerte şi vânzarea de CD-uri (peste 60.000 de discuri) şi nu peste ocean, unde a colaborat cu nume mari ale blues-ului american şi unde avea parte de promovare.

LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.