duminică , 25 iunie 2017
Home » Sport » A fost lansată, oficial, prima academie de ciclism din România
A fost lansată, oficial, prima academie de ciclism din România

A fost lansată, oficial, prima academie de ciclism din România

Vor fi aşteptaţi copii din toată ţara

După ce a câştigat mai multe titluri de campion mondial la paraciclism şi a fost medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice, Novák Eduard Károly a dorit să transmită pasiunea pentru ciclism şi celor mici, dar şi să-i ajute să facă performanţă în acest sport. Astfel a reuşit să pună bazele unei academii de ciclism – singura în această parte a Europei, cum spune el. O academie care va putea primi copii din toată ţara, fiindu-le asigurate pregătirea sportivă şi mentală (academia are un psiholog, cei mici urmând să primească şi cunoştinţe de nutriţie, cum să se pregătească atât fizic, cât şi psihic la antrenamente şi concursuri) şi şcolarizarea.

În acelaşi timp cu lansarea acestei academii de ciclism – care este un proiect-pilot important pentru viitorul ciclismului din România – a fost prezentată şi echipa de seniori pentru acest sezon.

După ce a semnat un parteneriat cu un producător de biciclete bulgar, echipa şi-a schimbat numele în Tuşnad Drag Cycling Team, din ea făcând parte rusul Leonid Krasnov (29 de ani) şi 3 ciclişti din naţionala Argentinei: Hugo Velaszquez (24 ani), Facundo Lezica (25 ani) şi Ruben Ramos (24 ani).

Echipa este completată de: Eduard Novák (40 ani), Sebestyén Szabolcs (25 ani), László Péter (18 ani), Norbert Szabó (23 ani) şi Csaba Bartha (23 ani).

Din staff-ul tehnic fac parte: Cristiano Valoppi (director sportiv), Tamás Csíksaky şi Nándor Lázár (mecanici&assistant Sports Director).

∗∗∗

La finalul evenimentului de lansare a academiei şi de prezentare a echipei continentale, Novák Eduard Károly a răspuns la câteva întrebări adresate de jurnalişti, vorbind despre academie, despre echipă, dar şi despre ciclismul românesc.

– Cum a apărut ideea înfiinţând academia?

– Timpul a adus (ideea). Am început cu o echipă mare, şi eu, concurând la categoria Elite, a trebuit să am colegi lângă mine, ca să pot participa la competiţii. După care am văzut că din ce în ce mai mulţi copii au vrut să vină la ciclism şi în primii ani, într-adevăr, pentru noi era un surplus financiar, dar am acceptat să vină şi copiii, să începem să-i ajutăm şi cererea într-atât a crescut, încât am zis că ori o facem la modul profesionist, cum facem la echipa mare, ori nu ne mai ocupăm de ei. Şi am decis să facem încă o echipă, de copii, la nivel cum trebuie şi, desigur, acum am ţintit Olimpiada.

Este un proiect de 12 ani. Desigur, suntem la început, este un proiect nou, nu am cunoştinţă să fi existat un proiect în această zonă a Europei, avem cam toate cunoştinţele, desigur ne mai trebuie o grămadă de bani, dar în 2-3 ani cred că putem să ajungem la nivelul la care ne dorim. Vrem să avem o bază financiară consistentă, ca să putem să ducem la bun sfârşit acel proiect de 12 ani.

De ce 12 ani? 12 ani, trei cicluri olimpice necesită pentru un sportiv să ajungă la maturitate. Şi atunci, Olimpiada, Paralimpiada este scopul nostru principal şi să avem cicliştii noştri de aici, din zonă şi, de ce nu, din ţară, dacă vor să vină – sperăm ca într-un an, doi ani să-i primim şi să-i ţinem aici cu şcoală, cu de toate.

– Câţi copii sunt momentan la Academie?

– Anul acesta vrem să lucrăm cu 30 şi într-un an-doi ani să avem 50 de copii stabili, pentru că vin, pleacă, dar să avem 50 de copii cu care să lucrăm profesionist, adică la nivel de performanţă.

Câţi angajaţi aveţi?

– Deja suntem 8, sunt şi colaboratori, sunt şi permanenţi, dar la fiecare 10 copii este nevoie de un instructor, de un antrenor. La 30 de copii trebuie minimum 2 antrenori, avem nevoie de maseuri, de 2 mecanici, de psiholog, nutriţionist. E un staff destul de mare în spate care lucrează, în plus de marketing, dar numai aşa se face.

Primesc echipament?

– Noi le oferim tot echipamentul, bicicleta, echipament de antrenament, pantofi, papuci, tot ce au nevoie, ei trebuie să cotizeze lunar cu 100-150 de lei, nu cred că este o sumă foarte mare.

Cum ar fi fost dacă Eduard Novák avea, când s-a apucat de ciclism, o astfel de infrastructură, de logistică?

– Probabil cu 3 olimpiade câştigate. Dar probabil asta a fost soarta vieţii mele, cariera mea şi aşa a trebuit să fie. Acum, copiii aceştia au posibilitatea să aibă ce nu am avut eu, acum, în cea mai mare parte, depinde de ei să aibă visul acela într-adevăr atât de puternic ca să reziste. Dar noi îi ajutăm din toate părţile, unde considerăm că poate să fie primejdie şi să îi pierdem după un timp.

Ce ar trebui să înveţe de aici copiii?

– Nu te lăsa, nu renunţa.

– Ce înseamnă pentru tine această academie?

– O bijuterie, deoarece fiecare copil, nu contează cât stă în această academie, în acest club, experienţa (de aici) aici nu o să o uite. Vine la noi nu numai să înveţe sport şi să facă antrenament, ci o grămadă de alte informaţii care îi sunt necesare în viaţă şi din experienţă, foarte mulţi sportivi care s-au lăsat, juniori care s-au lăsat, acum se gândesc cu drag la ceea ce au învăţat aici şi sunt foarte mândri că au făcut parte din echipa aceasta. Eu cred că în afară de sport mai avem o viaţă de trăit şi nu ajunge să fii un mare campion, trebuie să fii în primul rând om, să-i respecţi pe cei din jur şi noi dorim să-i învăţăm şi aceste lucruri.

– Azi a fost şi prezentarea echipei de seniori din acest sezon. Spune-ne două cuvinte despre echipa actuală…

– Este o echipă omogenă, nu suntem cu staruri, dar sunt ciclişti foarte buni –  argentinienii provin din lotul naţional al Argentinei, prin antrenorul meu, pentru noi această colaborare fiind foarte bună, deoarece aşa avem posibilitatea ca iarna să mergem în Argentina şi să ne antrenăm acolo când este frig aici; şi pentru ei e foarte bine că au posibilitatea să aibă un calendar foarte consistent.

Din experienţă pot să spun că atmosfera din echipă este cea mai importantă.

– Următoarele curse pentru echipă?

– Turul Ungariei, acolo vrem să fim pe podium cu echipa şi să avem podium individual – şi Turul Harghitei.

– Turul Sibiului?

– Turul Sibiului este un concurs foarte, foarte puternic. Anul trecut am avut o clasare destul de bună, dar nu poate să fie un target pentru noi Turul Sibiului. Nu vreau să investesc mai mulţi bani în echipa continentală… Pentru ce? Mai bine investim acei bani în copii.

– Recent, Federaţia a scăpat de datorii, a ajuns pe zero. Felicitări. Ce înseamnă asta pentru ciclismul românesc?

– Chiar ieri (n.a. – miercurea trecută) am fost la ministru şi consilierul lui mi-a spus, acestea au fost cuvintele lui: ăştia ar trebui să-ţi facă o statuie. Însemnă că am adus înapoi o Federaţie, am repus-o pe picioare.

– Simţi că se dezvoltă puternic ciclismul românesc? Mai ales acum, am înţeles, că şi Steaua şi-a făcut echipă?

– Da, acestea sunt semne că este loc pentru toată lumea, toată lumea este tratată egal şi din ce în ce mai multe echipe de copii încep să vină, acum şi la Deva, şi la Sibiu şi avem anul acesta 50 de etape de cupă naţională în diferite discipline, este un proiect unic şi încă Federaţia nu are bani. Dar o să avem peste două săptămâni…

În următorii 10 ani putem vedea un român într-unul din cele 3 mari tururi?

– Da, sigur, poate şi echipa României.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*