A concertat în toată Europa, dar preferă să cânte acasă, la Biserica Neagră, „unde este cea mai frumoasă orgă” | Informația Harghitei - jurnal independent
sâmbătă , 8 august 2020
Home » Cultură » A concertat în toată Europa, dar preferă să cânte acasă, la Biserica Neagră, „unde este cea mai frumoasă orgă”
A concertat în toată Europa, dar preferă să cânte acasă, la Biserica Neagră, „unde este cea mai frumoasă orgă”

A concertat în toată Europa, dar preferă să cânte acasă, la Biserica Neagră, „unde este cea mai frumoasă orgă”

Magistrul Hans Eckart Schlandt a revenit la Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc după 16 ani

Prima oară a concertat în cadrul acestei manifestării artistice în anul 1981, iar ultimul concert, susţinut la Şumuleu Ciuc, înaintea actualei ediţii a Festivalului de Muzică Veche, a avut loc în urmă cu 16 ani.

„Îmi amintesc bine de unul dintre concertele de aici, se întâmpla înainte cu trei ani de 1990. Era o iarnă cumplită şi nu găseai nimic de mâncare. Şi am fost aşa de bine primit aici, la Mănăstire (la Şumuleu Ciuc – n.a.), am şi dormit aici. Era de necrezut, aici erau de toate, ce nu găseai în oraş, aici găseai. Aşa încât de fiecare dată când am venit în Harghita, am rugat, dacă se poate, să fiu cazat aici, ca şi acum. În primul rând, sunt aproape de biserică şi nu mai fac atâta drum”, ne povesteşte domnul Schlandt.

Apreciază Festivalul harghitean de Muzică Veche, despre care spune că „este de lăudat”. După atâta vreme, anul acesta a regăsit orga Bisericii de la Şumuleu mult schimbată, „a devenit un pic prea complicată”, având „un sistem mai performant, desigur, dar cu care trebuie să te obişnuieşti”. „Eu ştiu orgile din ţară, dar un sistem ca acesta nu am mai întâlnit, prea multe beculeţe şi lumini, pedalierul este foarte lung, are o întindere ca nicio altă orgă din România, merge până la (nota – n.a.) La; de obicei se merge la două octave şi o notă, iar aici are încă o cvintă şi n-ai cum să te întinzi aşa, decât dacă eşti balerin. Aşa că le-au îngustat, dovadă că eu aici nu mai pot să cânt cu pantofii în picioare; cânt în ciorapi”, ne spune zâmbind.

Pentru aniversarea a patru decenii de la debutul Festivalului de Muzică Veche de la Miercurea Ciuc, renumitul organist al Bisericii Negre a pregătit un program cuprinzător: opere ale compozitorului său de suflet, Johann Sebastian Bach, titanului Ludwig van Beethoven, organistului şi compozitorului german Gustav Merkel şi ale compozitorului francez Louis Vierne.

„La început era Toccata de Bach şi Fuga în Mi major, apoi un Coral de Bach, bogat ornamentat, a treia a fost Jubiliarul Beethoven, o adaptare a renumitei sonate Patetica – partea a doua. Şi cum asta ar fi fost prea puţin pentru un compozitor atât de mare, Gustav Merkel a scris nişte variaţiuni, aşa cum şi-a imaginat el că ar putea să scrie Beethoven şi i-a preluat chiar şi tema uneia dintre ultimele sonate – Sonata Opus 109, o temă foarte frumoasă şi cu variaţiuni care găsesc că sunt foarte reuşite. Următoarea piesă – Orpheus a lui Franz Liszt, transcripţia unui poem simfonic autorizată de Liszt, o piesă romantică, foarte inspirată, melodioasă, pe care o cânt oricând cu plăcere. Nu este Liszt pe care îl ştim, cu virtuozitate, diabolic, din contră, tema lui Orfeu şi Euridice l-a făcut mai contemplativ. A urmat Louis Vierne, o piesă cu Clar de Lună, inspirată puţin după Debussy şi ultima piesă: Finale (Simfonia nr. 1, Op. 14). În Franţa sfârşitului de secol 19 şi începutul secolului 20 erau foarte populare aşa-numitele Simfonii pentru orgă, iar orgile acelea mari aveau efect de orchestră mare”, povesteşte virtuozul Hans Eckart Schlandt.

A fost un concert sublim, o panoramare măiastră şi plină de culoare a felului în care s-a scris pentru Regina Instrumentelor, aşa cum este supranumită orga, în ultimele patru secole, un spectacol înălţător oferit cu generozitate, care ne-a apropiat de Divinitate, fie şi vremelnic.

„Muzica este viaţa mea”

„M-am născut într-o familie de muzicieni, tata era pianist concertist, profesor de muzică şi dirijor de cor, iar mama cânta şi ea la pian, fratele şi sora tot cu muzica se ocupau şi sunt bucuros că şi fiul meu continuă tradiţia; până şi nepoţelul cu are am venit aici, la Festivalul de Muzică Veche din Miercurea Ciuc, este elevul meu de la cinci ani şi, cine ştie, dă Doamne, va ajunge şi el muzician”, ne dezvăluie cu mândrie maestrul Eckart Schlandt.

A început să cânte la vârsta de şapte ani, a luat primele lecţii de pian în familie, de la tatăl său, Walter Schlandt, iar după ce părintele său a fost deportat, a continuat sub îndrumarea mamei, a prietenilor tatălui şi cu „eminentul” său profesor de la Biserica Neagră, „un exemplu de urmat”.

„Am ales orga datorită mamei, care cânta în cor, ea tot insista – tata nu era hotărât, pian sau orgă – şi până la urmă am decis să studiez orga”, îşi aminteşte muzicianul.

După absolvirea Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti – clasa de orgă, s-a întors în Braşov, unde a fost angajat ca profesor de muzică. „Era perioada când regimul era împotriva Bisericii şi toată lumea mi-a spus: dacă te încui în biserică, ai încurcat-o pentru toată viaţa! Dar eu alesesem şi nu era alt drum. Cum nu puteam să mă angajez direct de la facultate la biserică, în primii trei ani am fost profesor de pian la Şcoala de Muzică, apoi m-am angajat în paralel la Biserica Neagră, lucru rarisim atunci, să se permită ca un profesor din învăţământ să fie, în acelaşi timp, şi angajatul bisericii”, a evocat organistul ajuns la venerabila vârstă de 80 de ani.

Uimitor, concertele de orgă de la Biserica Neagră, care datează din 1953, au continuat să aibă loc şi în perioada comunistă, fără întrerupere. „Acolo am crescut eu, am cântat şi în perioada când eram student, iar după ce am terminat cu studiile, am preluat conducerea acestor concerte. Am fost angajat al bisericii din 1965 şi până în 2004, când am predat ştafeta fiului meu (Steffen Schlandt – n.a.). I-am predat corul Bach şi zic că l-am lăsat în mâini foarte bune”, îşi continuă povestea artistul.

Eckart Schlandt a concertat în toată Europa: în Olanda, în Franţa, Spania, Austria, Elveţia, Germania, fostele Cehoslovacia şi Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste, în Statele Baltice, Ungaria şi exemplele pot continua, dar şi în oraşele mari din România, unde se organizează tradiţional stagiuni de vară. Însă iubeşte cu adevărat să cânte acasă, la Biserica Neagră, „unde este cea mai frumoasă orgă”.

De-a lungul vastei sale cariere, virtuozitatea i-a fost răsplătită cu Premiul Johann-Wenzel-Stamitz, care se acordă personalităţilor cu activitate deosebită în viaţa culturală a germanilor din Europa de Est, Premiul Uniunii Criticilor Muzicali din România, Premiul Apollonia-Hirscher, Medalia Honterus, iar în 2011 i-a fost decernat titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Braşov.

Anul acesta, din cauza pandemiei COVID-19, concertele de la Biserica Neagră – în jur de 35 – au fost anulate. Însă, graţie fiului său, Steffen Schlandt, continuă să îşi încânte publicul, fie şi o singură zi pe săptămână. „În afara bisericii, Steffen a instalat un ecran mare, cu boxe, iar în curte a pus peste 100 de scaune, la distanţă unele de altele, şi uite-aşa, eu înăuntru, ei afară, continuăm. Cu toate că ar fi loc şi în biserică, respectând distanţarea, dar nu vrem să riscăm”, explică ilustrul organist.

Ne spune că nu ar putea trăi fără să cânte. Studiază şi pregăteşte repertorii noi, în funcţie de aniversările sau comemorările unor compozitori. „Anul acesta sunt doi compozitori jubiliari, unul este marele Beethoven, de la a cărui naştere se împlinesc 250 de ani şi al doilea este organistul francez Louis Vierne, născut în urmă cu 150 de ani. A fost un organist orb, care a murit la orgă. Eu zic că a murit frumos, că de murit, tot trebuie să mori o dată”, afirmă interlocutorul nostru. Compozitorul francez, Louis Vierne a fost organistul Catedralei Notre-Dame din Paris începând din 1900 şi până la moartea sa. S-a stins din viaţă în timp ce susţinea cel de-al 1.750-lea recital de orgă la Notre-Dame, în seara zilei de 2 iunie 1937.

***

Ecourile spectacolului s-au stins odată cu încheierea celei de-a 40-a ediţii a Festivalului, dar sunetele orgii în concert, asemenea vocilor unui cor împreunate în rugăciune, îmi bântuie încă încântător mintea. Nu mă grăbesc să renunţ la sentimentul de profundă satisfacţie senzorială.

„Sunetele de orgă se compun din multe sonorităţi. Mie îmi place foarte mult să le folosesc pe cele individuale, pentru că sunt delicate şi merg la suflet”, tălmăceşte Eckart Schlandt, privindu-mă cu înţelegerea cunoscătorului.

Mă întristează gândul că numărul organiştilor se diminuează în România, deşi sunt destui care au absolvit studiile muzicale în domeniu. În lipsa angajatorilor, aleg altă profesie, din care să poată trăi. Îi mărturisesc maestrului temerile care mă încearcă, iar domnia sa îmi spune că nu se întâmplă numai la noi.

„Dacă te uiţi pe plan internaţional, şi acolo din păcate Biserica bate în retragere şi orga, cumva, este alipită de acest lucru. Deci, nu suntem un caz special. Şi nu văd să vină mari ajutoare nici din partea autorităţilor, acolo se schimbă oamenii, vin alţii… Comunitatea trebuie să aibă grijă de ei, să îndrepte copiii către acest instrument complex şi să-i stimuleze. O soluţie ar putea fi”, în opinia maestrului Schlandt, „introducerea concertelor de orgă în circuitul turistic”.

Este multă linişte, eleganţă şi modestie în jurul magistrului. Priveşte viaţa cu serenitatea şi înţelepciunea celui care a văzut multe şi continuă să trăiască frumos, răspândind frumuseţea sunetului aducător de lumină şi în cel mai întunecat ungher.

DANIELA MEZEY

Foto: Ádám Gyula

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.