Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Procentul de promovabilitate la bacalaureat în Harghita, înainte de contestaţii, este de 62,26, cu aproximativ 11 procente mai mic decât media naţională | Informația Harghitei - jurnal independent
miercuri , 24 aprilie 2024
Home » Învățământ » Procentul de promovabilitate la bacalaureat în Harghita, înainte de contestaţii, este de 62,26, cu aproximativ 11 procente mai mic decât media naţională
Procentul de promovabilitate la bacalaureat în Harghita, înainte de contestaţii, este de 62,26, cu aproximativ 11 procente mai mic decât media naţională

Procentul de promovabilitate la bacalaureat în Harghita, înainte de contestaţii, este de 62,26, cu aproximativ 11 procente mai mic decât media naţională

Din cei 1.995 de absolvenţi de liceu din judeţ care au susţinut probele la examenul naţional de bacalaureat în sesiunea de vară din acest an, un număr de 1.242 au reuşit să obţină notă de trecere, ceea ce înseamnă un procent de 62,6%. La nivel naţional, acest procent este, înainte de contestaţii, de 73,3%.

Potrivit datelor publicate ieri de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Harghita, în judeţ a fost înregistrată o singură medie de 10, obţinută de o elevă de la Liceul Tehnologic Corbu. Primele 5 medii au fost obținute la licee cu predare în limba română, respectiv: Liceul Tehnologic Corbu (o medie de 10 și una de 9,75) și Colegiul Național „Octavian Goga” (una de 9,95, una de 9,86 și una de 9,83). La această sesiune, în judeţ, au fost obţinute 165 de medii cuprinse între 9 şi 9,99, 433 – între 8 şi 8,99, 408 – între 7 şi 7,99, 235 – între 6 şi 6,99. 753 de absolvenţi de liceu care s-au prezentat la examene au obţinut medii sub 6, astfel că nu au promovat bacalaureatul. Din totalul celor înscrişi pentru susţinerea examenului de bacalaureat de 2.050 de elevi, 55 nu s-au prezentat.

Cel mai mare procent de absolvenţi care au promovat probele de bacalaureat cu media minimă de 6 s-a înregistrat la Liceul Pedagogic „Benedek Elek” din Odorheiu Secuiesc, cu 98,31%, urmat de Colegiul Naţional „Márton Áron” Miercurea-Ciuc (94,67%) şi de Liceul Teoretic „Sfântu Nicolae” Gheorgheni (88,89%).

În ceea ce priveşte liceele cu predare în limba română sau mixte, situaţia este următoarea: Colegiul Naţional „Octavian Goga” Miercurea-Ciuc are o promovabilitate de 84,55%, Liceul Teoretic „O.C. Tăslăuanu” Topliţa (77,31%), Liceul „Marin Preda” Odorheiu Secuiesc (70%), Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Bălan (68%), Liceul Tehnologic „Joannes Kájoni” Miercurea-Ciuc (67,48%), Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Topliţa (54,35%), Liceul Tehnologic Corbu (52%), Liceul „Miron Cristea” Subcetate (30,77%).

În judeţ, în două unităţi de învăţământ – Liceul Tehnologic „Zeyk Domokos” Cristuru Secuiesc şi Liceul Tehnologic „Tivai Nagy Imre” Sânmartin – nici un candidat nu a promovat examenul de bacalaureat, însă trebuie precizat faptul că la unul dintre licee au fost doi candidaţi, iar celălalt 11.

Ieri, cei nemulţumiţi de notele obţinute au putut depune contestaţii. Soluţionarea contestaţiilor va fi făcută între 28 şi 30 iunie, iar pe 1 iulie se vor afişa rezultatele finale la Bacalaureat 2022.

În 2021, în sesiunea iunie-iulie, rata cumulată de promovare înaintea contestaţiilor în judeţul Harghita a fost de 51,60%.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise, obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea şi obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.