Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Amenzi de peste 180.000 de lei, aplicate de pompierii militari în 2018 | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate » Amenzi de peste 180.000 de lei, aplicate de pompierii militari în 2018
Amenzi de peste 180.000 de lei, aplicate de pompierii militari în 2018

Amenzi de peste 180.000 de lei, aplicate de pompierii militari în 2018

Aproximativ 3.550 de nereguli au fost constatate anul trecut în urma controalelor specialiştilor ISU Harghita

Aproape 100 de amenzi au aplicat, în 2018, pompierii militari ai Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul” Harghita, în valoare de 181.000 lei. În 2017, specialiştii ISU Harghita au aplicat 165 de sancţiuni, însă cuantumul acestora a fost mai mic, de 123.000 lei.

Sancţiunile au fost date în urma celor 719 controale de prevenire executate anul trecut. În 2017 au fost efectuate 591 de controale, astfel că numărul verificărilor a crescut cu 21%.

Controalele de prevenire au vizat: 383 operatori economici, 203 instituţii, 67 localităţi, 55 obiective de investiţii, şapte servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă, trei construcţii hidrotehnice şi un obiectiv care prezintă pericole majore în care sunt implicate substanţe periculoase.

În urma acestor acţiuni, potrivit bilanţului ISU „Oltul” Harghita pe anul 2018, au fost constatate un număr de 3.544 deficienţe privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă, din care 1.229 au fost soluţionate operativ pe timpul controalelor, 1.675 au fost sancţionate şi 640 nesancţionate, dar cu termen de remediere a deficienţelor constatate.

În cursul anului 2018 au fost instrumentate un număr de 418 documentaţii de avizare/autorizare în judeţ.

Şeful IGSU: Nu există un plan pentru a sancţiona

Inspectorul şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, generalul de brigadă Dan Paul Iamandi, a spus săptămâna trecută, la Miercurea Ciuc, cu ocazia prezentării bilanţului pe 2018 al ISU „Oltul” Harghita, că e bine dacă pompierii au devenit mai severi după incendiul din Clubul Colectiv, cum se zice, deoarece în acest fel şi numărul de vieţi salvate este mai mare. „După evenimentul Colectiv, legislaţia a fost modificată, amenzile au devenit mult mai drastice, au apărut şi alte sancţiuni complementare şi au fost bine reglementate; şi s-a spus că pompierii au devenit mult mai exigenţi şi sunt severi. Eu zic că e bine dacă este aşa. Pentru că dacă vorbim de câte vieţi salvate putem avea în plus dacă suntem mai severi, atunci nu mai contează cât de severi suntem”, a spus în faţa pompierilor militari harghiteni inspectorul şef al IGSU.

În legătură cu amenzile aplicate de specialiştii de prevenţie din cadrul ISU Harghita, şeful IGSU a spus că nu există un plan pentru a sancţiona. „Aceste sancţiuni clar trebuie să aibă un efect corectiv. Şi trebuie să urmărim ca problema să se rezolve. Şi de aceea eu zic că înainte de a ajunge la sancţiune să depunem toate eforturile, şi noi, ca inspecţie, pentru a rezolva problema şi nu a urmări neapărat aplicarea unei sancţiuni. Pentru că e posibil ca în anumite situaţii să aplici sancţiunea şi problema să rămână nerezolvată. Şi nu cred că asta ne dorim. Interesul comun este ca toate clădirile să funcţioneze în condiţii legale, asta însemnând să fie autorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu şi protecţie civilă”, a mai spus generalul de brigadă Dan Paul Iamandi. (Şt.P.)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.