Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

Preşedintele Consiliului Concurenţei despre problema valorificării masei lemnoase de Romsilva: „Mi se pare o interpretare exagerată a prevederilor legale” | Informația Harghitei - jurnal independent
vineri , 19 aprilie 2024
Home » Economic » Preşedintele Consiliului Concurenţei despre problema valorificării masei lemnoase de Romsilva: „Mi se pare o interpretare exagerată a prevederilor legale”
Preşedintele Consiliului Concurenţei despre problema valorificării masei lemnoase de Romsilva: „Mi se pare o interpretare exagerată a prevederilor legale”

Preşedintele Consiliului Concurenţei despre problema valorificării masei lemnoase de Romsilva: „Mi se pare o interpretare exagerată a prevederilor legale”

Prezent miercuri la Miercurea-Ciuc, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a vorbit şi despre problemele care au apărut, în acest an, la licitaţiile privind valorificarea masei lemnoase de către Romsilva. Potrivit acestuia, problema a apărut „dintr-un anumit exces de zel făcut la nivelul Romsilva” în interpretarea Hotărârii de Guvern de anul trecut care reglementează vânzarea masei lemnoase.

Bogdan Chiriţoiu a explicat că în urma unei analize efectuate anul trecut de instituţia pe care o conduce a recomandat Regiei Naţionale a Pădurilor –  Romsilva să facă licitaţii la care să fie destui participanţi, pentru a aduce mai mulţi bani statului. „Noi am lansat anul trecut o analiză preliminară asupra industriei lemnului şi ce am reproşat Romsilva, la vremea respectivă, a fost că multe din vânzările de lemn se făceau prin negociere directă, cu o singură companie, sau se făceau prin licitaţie (…) într-un mod, ni se părea nouă, ciudat, greu explicabil, deoarece participa o singură firmă. Nouă ni se părea că nu se fac destule licitaţii la Romsilva şi că nu este destulă concurenţă în achiziţia de lemn. De asta, recomandarea noastră către Romsilva era să facă licitaţiile, să aibă grijă să fie destui participanţi, astfel încât să obţină un preţ bun la aceste licitaţii. Şi acest principiu, credem noi, al primatului licitaţiei, a fost preluat în Hotărârea de Guvern din toamna trecută, privind valorificarea masei lemnoase. Nu vreau să acuzăm, mi s-ar părea incorect să acuzăm Romsilva cum face licitaţii şi să acuzăm Romsilva că aduce bani buni statului. Pentru că, până la urmă, asta este sarcina lor, să valorifice masa lemnoasă, care e în proprietatea statului, astfel încât statul să obţină o valoare bună pentru marfa respectivă”, a spus preşedintele Consiliului Concurenţei.

Acesta a afirmat că legea a fost interpretată exagerat de către Romsilva, deoarece HG spune să se vândă la licitaţie şi în condiţii de piaţă materialul lemnos. „Acum, ce înţeleg că s-a întâmplat, poate dintr-un anumit exces de zel făcut la nivelul Romsilva, ei au interpretat prevederile din HG, care spune că se vinde la licitaţie şi în condiţii de piaţă, ei au spus că preţul de pornire la licitaţie trebuie să fie media din anul anterior. Deci, mă uit cât a fost media pentru categoria lemnoasă respectivă, care a fost media preţului anul trecut şi la licitaţie pornesc de la acest preţ. Asta mi se pare o interpretare exagerată a prevederilor legale. Pentru că Hotărârea de Guvern spune doar că trebuie să vândă în condiţii de piaţă. Piaţa nu creşte veşnic. Piaţa poate să o ia şi în sus, poate să o ia şi în jos, uitaţi-vă la preţul petrolului. Deci nu e vreo lege a naturii care spune că preţurile trebuie să meargă veşnic în sus”, a precizat Bogdan Chiriţoiu.

De asemenea, acesta a spus că înţelege protestele din industria lemnului, companiile spunând că în acest mod de organizare a licitaţiilor preţurile cresc continuu. Astfel că a recomandat Romsilva să plece la licitaţii cu preţul minim din anul anterior. „Noi le-am dat o adresă de clarificare şi le-am spus că noi susţinem că trebuie să vindeţi în condiţii de piaţă. (…) Le-am spus că un mecanism pe care îl puteţi folosi – luaţi preţul minim din anul anterior ca preţ de pornire la licitaţie şi de la acela vă duceţi în sus. (…) Eu înţeleg că celor de la Romsilva le e frică că ar putea să apară înţelegeri între participanţii la licitaţii şi să se adjudece la un preţ prea scăzut masa lemnoasă şi de asta insistă să aibă un preţ de pornire destul de ridicat”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei.

 

Cred că e o criză exagerată în momentul de faţă, dacă ne referim strict la procedura prin care Romsilva vinde lemn

Bogdan Chiriţoiu a spus că, din punctul său de vedere, în momentul de faţă este o criză exagerată. „Nu ştiu toate detaliile conflictului între Romsilva şi Minister. (…) Cred că dacă e un pic de bunăvoinţă şi cu o citire deschisă la minte a legii şi poate cu un anumit curaj de a-ţi asuma funcţia în care eşti, cu riscurile pe care le implică, cred că lucrurile ar putea fi rezolvate. Deci, cred că e o criză exagerată în momentul de faţă, dacă ne referim strict la procedura prin care Romsilva vinde lemn”.

Şeful Consiliului Concurenţei a mai explicat că există concurenţă la vânzarea lemnului, iar preţul creşte „şi unii agenţi economici nu-şi permit preţul acesta, aici nu văd atât de uşor soluţia. (…) E poate o concluzie nefericită, e neplăcut pentru ei, dar e în natura evoluţiei economice, nu automat orice companie poate să supravieţuiască în condiţii de piaţă”. „Unele companii se pare că-şi permit să plătească preţul acesta, Romsilva e foarte mare, dar e numai jumătate din piaţă, mai există o jumătate de piaţă reprezentată de ocoluri private, păduri ale autorităţilor locale. Bun, vinde Romsilva exagerat de scump, dar mai există şi alte surse de lemn până la urmă”.

Bogdan Chiriţoiu a mai afirmat că instituţia pe care o conduce va continua analiza în toate părţile. „Deci, continuăm analiza, dar ne uităm şi spre Romsilva ce face şi ne uităm şi spre firmele participante la licitaţie. Şi din punct de vedere al Legii concurenţei există riscuri şi pentru unii şi pentru alţii: în cazul Romsilva un risc de abuz de poziţie dominantă, iar în cazul firmelor participante la licitaţie, inclusiv discuţiile publice referitoare la boicoturi şi aşa mai departe, există un risc foarte serios să încheie o înţelegere ilegală, pentru care îi putem sancţiona”, a conchis preşedintele Consiliului Concurenţei. (Şt. Pătrîntaş)

Corpul de Control al primului-ministru la verificările la Romsilva

„Corpul de Control al primului-ministru a început o acţiune de control la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva”, anunţă un comunicat al Guvernului.

„Obiectivele controlului sunt: verificarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la organizarea şi funcţionarea entităţii controlate, verificarea respectării dispoziţiilor legale şi a reglementărilor interne cu privire la îndeplinirea atribuţiilor specifice, precum şi alte aspecte relevante pentru acţiunea de control. Perioada supusă controlului este 1 ianuarie 2014 – prezent”, se arată într-un comunicat remis, ieri, de Guvern.

 

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.