Informația Harghitei – jurnal independent singurul jurnal independent editat în limba română din județul Harghita
După calendarul creştin ortodox, duminica din 11 ianuarie este numită „Duminica după Botezul Domnului”. La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie se va citi Evanghelia de la Matei Cap. 4, versetele 12-17, care se referă la „începutul propovăduirii” Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El se adresează oamenilor aşa cum se adresa odinioară şi Sfântul Ioan Botezătorul la râul Iordan: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”.
Noi ştim că Sfântul Ioan Botezătorul a fost omul de legătură între Vechiul Testament şi Noul Testament, a fost persoana trimisă de Dumnezeu să pregătească venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin felul în care a început Iisus misiunea Sa pământească, a voit, desigur, să arate lumii că nu a venit să strice legea veche, ci să o plinească. În loc de a le vorbi despre Dumnezeu ca despre ceva din afara omului, Iisus ne cheamă să ne pregătim lăuntrul nostru spre a-L primi pe Dumnezeu în noi. Ne îndeamnă să-L căutăm şi să-L aflăm în lăuntrul nostru. De aceea îndemnul Mântuitorului: „Pocăiţi-vă, că împărăţia lui Dumnezeu se apropie” este de mare importanţă pentru un creştin.
Dragi cititori ai acestor rânduri, împărăţia lui Dumnezeu nu este ceva „din această lume”, nu este o împărăţie care se ia la întrecere cu împărăţiile lumii acesteia. Împărăţia lui Dumnezeu este de ordin spiritual şi pocăinţa este un act sufletesc, o privire spre interior, e o înnoire a vieţii omului cu ajutorul lui Dumnezeu.
E drept că şi înţelepţii din Antichitate au formulat o vestită cugetare a cărei paternitate încă nu e cunoscută, dar şi ei spuneau: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Aceste cuvinte au devenit celebre datorită filozofului Socrate. Dar câte deosebire este între îndemnul la „cunoaşterea de sine” şi îndemnul la „pocăinţă”.
Cunoaşterea de sine într-adevăr poate să aducă mult bine omului şi sufletului, dar te poate şi înspăimânta când vezi neputinţa şi mizeria din sufletul tău. Pe bună dreptate, foarte mulţi oameni trăitori ai credinţei adevărate consideră cunoaşterea de sine numai un act intelectual, din care lipseşte colaborarea cu harul divin.
Pocăinţa propovăduită de Iisus Hristos este mai mult decât cunoaşterea de sine, e mai mult decât un efort omenesc, e o cale de cunoaştere prin credinţă, e o cale de întâlnire cu Dumnezeu în suflet. Prima mişcare pentru întoarcerea noastră de pe calea păcatelor face Hristos: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Mt. 11,28). Pentru ca sufletul să se pocăiască trebuie să se trezească. Aici, în această trezire, se săvârşeşte minunea pocăinţei, când intervine Dumnezeu. Atunci se coboară harul dumnezeiesc asupra penitentului. Fără har omul nu se poate pocăi. Iubirea lui Dumnezeu va face totul. Sfântul Porfirie spune aşa: „Noi facem o mişcare simplă şi lină, iar de acolo mai departe vine harul Celui de sus”.
Această putere de restaurare a dat-o Mântuitorul Sfinţilor Apostoli şi prin ei, Bisericii, atunci când le-a zis după înviere: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate şi cărora le veţi ţine vor fi ţinute” (Ioan Cap. 20, v. 22-23).
Ar fi păcat ca omul şi mai ales creştinul adevărat să creadă că pe calea desăvârşirii morale se poate merge fără ajutor. Nu cumva să cădem în păcatul fariseului din Sfânta Evanghelie, care se lăuda că nu are păcat şi osândea pe vameş că este păcătos. Nu aceasta este pocăinţa propovăduită de Domnul nostru Iisus Hristos. Să ne gândim că acest drum lung nu îl putem parcurge fără ajutorul lui Dumnezeu, precum însuşi Iisus a spus: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Acest ajutor ni-l dă Iisus prin Biserică, în ea lucrează harul lui Dumnezeu împreună cu noi la mântuirea noastră, la îndreptarea noastră.
Astăzi, când trăim vremuri destul de tulburi, în mintea şi inima noastră circulă atâtea gânduri, idei, vreri, pasiuni, patimi, interese care alungă din viaţa noastră liniştea, pacea, credinţa, dragostea şi buna înţelegere. În numele lui Iisus Hristos şi cu puterea Lui, Biserica prin slujitorii ei, prin mijloacele ei sfinte ne cheamă, ne oferă hrana, liniştea necesară şi puterea de a împlini binele în viaţa noastră.
Ca o concluzie: „Să punem la inimă faptul că pocăinţa propovăduită în Evanghelie de Domnul nostru Iisus Hristos înseamnă mijlocul de înnoire a vieţii, înseamnă refacerea comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii prin har, înseamnă renaşterea noastră spirituală de care avem nevoie cu toţii”.
Preot Grigore VIZOLI
