Puteți susține ziarul Informația Harghitei și, implicit, această pagină de Internet
prin direcționarea către Fundația „Adevărul Harghitei”
a până la 3,5% din impozitul datorat.

13 septembrie – Ziua Pompierilor din România | Informația Harghitei - jurnal independent
joi , 28 martie 2024
Home » Societate » 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România
13 septembrie – Ziua Pompierilor din România

13 septembrie – Ziua Pompierilor din România

 Manifestări organizate de ISU „Oltul” Harghita cu această ocazie

An de an, „Ziua Pompierilor din România”, sărbătorită pe 13 septembrie, ne readuce în memorie faptele pompierilor eroi conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, care au reuşit să opună rezistenţă armatei otomane venite să înăbuşe Revoluţia Română de la 1848. Anul acesta se împlinesc 168 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii de la 13 septembrie 1848, când cei 166 de pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu au apărat cu preţul vieţii mişcarea revoluţionară de la 1848, aducându-şi astfel tributul suprem idealului Revoluţiei paşoptiste.

Pentru instituţia noastră, data de 13 septembrie 2016 are dublă semnificaţie: 1. Ziua Pompierilor din România – împlinirea a 168 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii; 2. Este zi declarată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă drept „Ziua Informării Preventive – Marţi 13” în România.

Începând cu anul 2011, IGSU a identificat această oportunitate de diseminare a informaţiilor cu caracter preventiv, prin organizarea acestui eveniment ori de câte ori data de 13 pică într-o zi de marţi.

Pentru a marca aceste evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita va organiza o serie de manifestări.

Astfel, vinerea trecută, începând cu ora 09:00, sub genericul „CUPA 13 SEPTEMBRIE 2016”, s-a organizat un campionat de minifotbal, pe terenul sintetic de lângă Sala Polivalentă din municipiul Miercurea-Ciuc. În competiţie s-au înscris reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” Harghita, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Brigăzii 61 Vânători de Munte „Virgil Bădulescu”, Direcţiei Judeţene de Informaţii Harghita, Penitenciarului Miercurea-Ciuc, Instituţiei Prefectului – judeţul Harghita şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita. Echipele şi sportivii care s-au clasat pe podium vor fi distinşi cu diplome, medalii, trofee şi cupe, în cadrul festivităţilor ce se vor desfăşura astăzi, cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

Astăzi, 13 septembrie, între orele 10:00-14:00, la sediile tuturor subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltul” al judeţului Harghita din judeţ se organizează „Ziua Porţilor Deschise”.

Invităm, pe această cale, pe toţi cei care doresc să facă o incursiune în lumea salvatorilor, să treacă porţile subunităţilor pentru a vedea tehnica şi echipamentele de intervenţie la incendii, descarcerare şi alte situaţii de urgenţă cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare. De asemenea, la sediul Detaşamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc se va organiza un punct mobil de informare preventivă, unde vizitatorii vor beneficia de sfaturi din partea specialiştilor Inspecţiei de Prevenire, despre modul de comportare premergător, pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă, având posibilitatea, în acest fel, să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre. Cu această ocazie vor fi distribuite pliante şi broşuri specifice activităţii de informare preventivă, în cadrul celor două campanii naţionale „RISC” şi „Nu tremur la cutremur”.

Tot astăzi, 13 septembrie, începând cu ora 12:00, pe platoul Detaşamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc se va desfăşura simpozionul dedicat Zilei de 13 septembrie – Ziua Pompierilor din România şi ceremonia de avansare în grad, înainte de termen.

Astfel, se va organiza un ceremonial militar şi religios, urmat de prezentarea semnificaţiei istorice a zilei de 13 septembrie, a Ordinelor de Zi ale ministrului Afacerilor Interne, precum şi a inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, a mesajelor de felicitare adresate de către oficialităţi cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, ocazie cu care va avea loc un moment festiv în cadrul căruia vor fi înaintate în gradul următor înainte de expirarea stagiului minim în grad unele cadre active care s-au distins prin modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice, pregătire profesională şi comportare deosebită. De asemenea, vor fi decernate diplome de excelenţă şi plachete aniversare unor personalităţi cu activitate meritorie în gestionarea situaţiilor de urgenţă în zona de competenţă a inspectoratului şi vor fi premiaţi cu diplome, cupe şi medalii câştigătorii competiţiilor sportive organizate în cadrul „Cupei 13 Septembrie”. (Compartimentul Informare şi Relaţii Publice din cadrul ISU „Oltul” Harghita)

Comentarii:

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.