100 de minute de jazz cu Luiza Zan

Cunoscuta cântăreaţă de jazz din România şi-a încheiat turneul de promovare al ultimului album la Miercurea-Ciuc

Una dintre cele mai bune voci feminine de jazz din ţară îi aparţine Luizei Zan, aceasta lansându-şi la începutul acestei luni cel de-al şaselea album şi primul album de autor, fiind scris în întregime de ea: atât versurile, cât şi muzica.

Despre Heritage, Luiza Zan spunea că „spre deosebire de alte CD-uri din comerţ, acesta nu conţine textele pieselor pentru că ele sunt extrem de intime, sunt foarte personale, sunt lucruri care ţin de mine şi de familia mea şi faptul că le-am pus pe muzică este deja un mare vot de încredere pe care vi-l dau eu vouă, pentru că vouă vi-l dau să-l ascultaţi”.

Şi pentru că acest material discografic a fost înregistrat alături de nume mari ale jazz-ului din Ungaria, muzicieni care au însoţit-o şi în turneul de promovare al albumului, oraşul Miercurea-Ciuc nu putea să lipsească din acest periplu.

Concertul de miercuri seara a fost organizat de Ólommadár – care este, în propria lor descriere, o cârciumă culturală – în cadrul unor manifestări prin care se doreşte ieşirea din spaţiul barului (kiszáll).

Au fost 100 de minute de jazz de calitate, Luiza Zan, alături de Sarik Péter (pian şi clape), Gyarfas István (chitară), Fonay Tibor (bass) şi Gálfi Attila (tobe), reuşind să-i scoată pe cei peste 200 de oameni din rutina zilnică şi să le demonstreze celor peste 200 de oameni că o muzică bună se poate face şi la noi şi că profesionişti se pot găsi şi la noi.

 Luiza Zan: Dacă eu sunt român, muzica mea trebuie să reflecte originea mea într-un fel sau altul

După concertul de miercuri seară, care a pus capăt turneului de promovare al celui mai recent album, Luiza Zan ne-a acordat un interviu în care s-a vorbit despre Heritage, despre improvizaţii, despre publicul de jazz şi despre planuri de viitor.

– Ai venit din nou în Harghita, iar lucrul acesta începe să devină o obişnuinţă, ţinând cont că este a doua prezenţă a ta aici în ultimele 7 luni. Cum a fost?

– Eu aş spune că a fost cel mai fain concert din tot turneul. Am început în Bucureşti, apoi am fost în Ploieşti, Braşov, Sf. Gheorghe, Cluj-Napoca şi am terminat în Miercurea-Ciuc şi cred că aici am pus punctul pe „i”.

– În cadrul concertului ai spus că eşti foarte legată de zona Harghitei, că simţi o conexiune aparte…

– Faţă de Secuime simt o conexiune aparte pentru că locuiesc în Sf. Gheorghe – undeva lângă Sf. Gheorghe urmează să locuiesc, aşa că simt o conexiune aparte faţă de tărâmul acesta, Trei scaune. Îmi place foarte mult tot: îmi place peisajul, îmi plac oamenii, îmi place clima. Aici merită să trăieşti.

– Vorbeşte-ne puţin despre albumul pe care l-ai promovat în acest turneu.

– Albumul Heritage este un album de familie, este dedicat memoriei mamei, memoriei bunicii mele şi a bunicului meu, dar în acelaşi timp e un album dedicat copiilor mei, bărbatului meu, fraţilor, care m-au şi ajutat la conceperea acestui album.

E un album de familie – în primul şi în primul rând – dar prin felul cum e el construit poate reprezenta orice familie; e vorba de întâmplări şi oameni din viaţa mea, dar cred că toţi suntem foarte asemănători şi orice ascultător poate să se identifice cu momente din album.

Acest album a început în 2012, atunci când bunica mea a murit, şi pe parcursul anilor care au trecut s-au întâmplat tot felul de lucruri în viaţa mea care m-au făcut să scriu piese foarte personale. Iar aceste piese personale au fost conturate înainte de a intra în studio în forma pe care le veţi auzi pe album şi în forma în care au fost prezentate live, dar majoritatea au la bază idei mai vechi. Piese cum sunt Her violine, care încheie albumul, sau Zbucium – surpriza de pe album, care e cântată la violă solo de eleva mamei mele, Ioana Mardare – sunt gândite special pentru mama, căreia i-am dedicat albumul.

– Jazz-ul este printre puţinele genuri muzicale cu care se pot face concerte bazate pe improvizaţii. Poţi să aduci muzicieni din dou-trei ţări care nu au mai cântat împreună şi să pună pe scenă un concert excepţional. Cât de greu este un asemenea concert bazat numai pe improvizaţie? (Un asemenea concert de improvizaţie, Luiza Za l-a susţinut, alături de Random Trip şi alţi muzicieni din Ungaria, în vara anului trecut la Miercurea-Ciuc)

– Concertul e atât de greu pe cât de dificili sunt oamenii de pe scenă. Până la urmă, a cânta e a comunica. Şi atunci când întâlneşti oameni cu care comunici mai uşor se leagă o conversaţie mai fluidă, mai consistentă, mai interesantă. Aşa se întâmplă şi cu muzicienii pe care am norocul să-i întâlnesc pe scenă, pentru că sunt oameni care au o inteligenţă muzicală ieşită din comun şi sunt ei, ca oameni, foarte faini.

 „Există un cântăreţ de jazz fantastic şi mi-ar plăcea enorm măcar să-l văd de aproape în viaţa asta”

– Multă lume este uimită de energia pe care o ai pe scenă. De unde provine această energie?

– Câteodată şi eu sunt uimită de unde am atâta energie. Azi-noapte am dormit fix două ore; după concertul de la Cluj m-am culcat la 5 dimineaţă, la 6 jumătate – 7 m-am trezit, am fost în emisiune, în direct, şi am şi cântat la televizor, apoi am călătorit până la Miercurea-Ciuc şi, iată, am susţinut concertul acesta şi plecăm în continuare spre Sfântu-Gheorghe, mâine la ora 09:00 având repetiţie cu Radu Afrim. Deci, sunt o forţă.

Profesoara mea de canto, Maria Jana Stoia, spunea că nu ai voie să spui eu nu pot, nu există eu nu pot. O femeie adevărată poate tot timpul.

– Ai un model sau un muzician din jazz-ul mondial pe care îl admiri şi alături de care ţi-ai dori să cânţi pe scenă sau să colaborezi pentru înregistrarea unor piese?

– Mă pregăteam să formulez răspunsul spunând că eu nu cred, că străini, că nu ştiu ce. Eu cred foarte mult într-o sorginte scoasă în evidenţă prin muzică; adică, dacă eu sunt român, muzica mea trebuie să reflecte originea mea într-un fel sau altul, trebuie să existe o fărâmă din tradiţia aia. De aceea acest album e un pic mai spre tradiţional.

Dar există, într-adevăr, un cântăreţ de jazz care îmi place fantastic şi mi-ar plăcea enorm măcar să-l văd de aproape în viaţa asta – Bobby McFerrin. Mă inspiră enorm felul în care vorbeşte; nu doar felul cum cântă, ci felul cum gândeşte, cum se raportează la muzică. Cu el mi-ar plăcea, odată în viaţa asta, să stau de vorbă.

– În cariera de muzician ai colindat ţara în lung şi-n lat. Cum se prezintă publicul de jazz din această zonă spre deosebire de restul ţării?

– Eu nu fac deosebire între public. Eu nu fac deosebire între oameni, pentru că eu cred că reacţia publicului la orice concert depinde de cel care administrează situaţia, respectiv trupa. Solistul ca un ghid, el stă acolo şi prezintă oamenilor ce se întâmplă, iar oamenii pot să zică wooow sau pot să zică mhm. Nu cred că are legătură cu locul de unde vin oamenii la concert, de unde s-au strâns, pentru că toţi sunt absolut la fel, important e ce face omul acela de pe scenă ca să mă impresioneze pe mine: un om care toată ziua a muncit, e o zi de miercuri, ieri a fost 8 Martie, am băut până la 12, azi am lucrat toată ziua, iar seara am venit ruptă de oboseală la concert. Ei, cum scot eu, ca solist, ceva energie din omul ăla din sală, care ştiu clar că e obosit. Asta depinde doar de oamenii de pe scenă, nu are legătură cu locul în care suntem noi în acel moment.

Dar, dacă este să răspund scurt la întrebare, în secuime e fain pentru că oamenii sunt eleganţi la început şi extrem de frenetici la sfârşit. La început sunt cuminţi, zâmbesc, stau liniştiţi pe scaunele lor, dar la sfârşit sunt de o frenezie greu de egalat.

La Bucureşti, de exemplu, am avut un foarte-foarte fain public care s-a ridicat foarte repede în picioare, dar energia aia a trebuit să o ţinem sus până la sfârşit; deci, a fost un concert extrem de tensionat.

– Ce va urma pentru tine pe plan profesional în perioada următoare?

– Imediat în zilele următoare voi avea premieră, cu Radu Afrim, la Sf. Gheorghe, la Teatrul „Andrei Mureşanu”; în acest spectacol eu asigur partea muzicală.

În vară voi avea o colaborare foarte interesantă cu un cvartet de coarde din Londra, vom cânta împreună un gen puţin altfel, transcendental, o să cântăm un fel de Bach cu jazz – o să spunem când şi unde pe site-ul meu, luizazan.ro.

Apoi un turneu de vară în partea în care n-am mai fost demult: Moldova, Bucovina.

Consemnare de LIVIU CÂMPEAN

Arhivă foto

Comentarii:

comentarii